Acasă Actualitate Nicolae Robu trăieşte într-un oraş minunat, dar paralel cu realitatea

Nicolae Robu trăieşte într-un oraş minunat, dar paralel cu realitatea

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a condus şi încă mai conduce un oraş care putea fi mult mai sus decât este în prezent, dar edilul încă mai are impresia că reşedinţa judeţului arată foarte bine, pentru că e lăudat “pe gratis” de… americani. Până mai acum vreo trei-patru ani, el susţinea că atunci va fi Timişoara oraş de top (turistic) când japonezii vor veni şi vor reveni aici. desigur, nici americanii din SUA nu sunt de neglijat.

Nicolae Robu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj după ce a (re)descoperit un articol publicat în 30 martie 2017 de publicația US News, la secțiunea călătorii, respectiv un material scris de Sheryl Nance-Nash, un jurnalist freelance.

”IATĂ CE SPUN AMERICANII DESPRE TIMIȘOARA -DA, DESPRE TIMIȘOARA, NU DESPRE ALT ORAȘ DIN ROMÂNIA (ȘI… PE GRATIS!)!-, ÎN TIMP CE UNII TRĂITORI ÎN TIMIȘOARA DOAR O HULESC, ZI DE ZI!”, a scris plin de emfază Nicolae Robu.

Numai că domnul primar Nicolae Robu uită un lucru: turiştii vin şi se rotesc prin centrul oraşului, stau câteva ceasuri şi pleacă, sunt conduşi prin vatra istorică a municipiului şi, desigur, (mai) au ce vedea din impresionantul patrimoniu arhitectonic ridicat de Curtea de la Viena.

Acei turişti nici nu trăiesc în Timişoara, nici nu sunt înecaţi în gunoaiele care inundă oraşul, iar situaţia este scăpată de sub controlul edilului (pentru că frâiele sunt deja la alţii, după cum spun gurile rele, iar primarul se lasă cu plăcere legănat de dezinformările acelora), nici nu aşteaptă cu orele să le vină mijlocul de transport în comun, în care, dacă apucă să urce, li se pot fura portofelele de hoţii care-şi cunosc meseria, nici nu sunt agresaţi zilnic de cerşetorii pe care primarul nu-i mai vede de mult timp, nici nu înghit doza de ambrozie de pe trenurile unor proprietari prea blând sancţionaţi, nici nu le pică bucăţi de tencuiala patrimoniului cultural în cap, nici nu se împiedică pe străzile în beznă ale city-ului de 5 stele, nici nu le creşte tensiunea când se bazează pe unda verde dar funcţionează doar cea roşie, iar lista cu neajunsuri poate continua.

La fel era de extaziat primarul Nicolae Robu şi la sfârşitul lunii februarie, când, culmea ridicolului!, posta de la Viena imagini de basm cu Timişoara fulgilor de nea, în timp ce oraşul era îngropat în nămeţi, iar când a coborât cu picioarele pe pământul Timişoarei, l-a izbit feeria în cap.

Iar ca să fie delirul extazului deplin, primarul se mai joacă şi cu sondaje în care se include printre personalităţi politice naţionale, testându-şi pe facebook, ba credibilitatea, ba simpatia, ba şansele de a candida pentru încă un mandat.

Ce dulce e beţia paharului cu laudele linguşitorilor!

Comentarii

comentarii