Acasă Actualitate Nicolae Robu vrea al treilea mandat de primar

Nicolae Robu vrea al treilea mandat de primar

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu susţine că mai are multe proiecte pentru Timişoara şi de aceea va mai candida pentru încă un mandat, cel de-al treilea, mai ales că nu vrea să rateze momentul 2021, al Capitalei Culturale Europene.

“Vreau să mai candidez pentru un mandat, mai ales că în 2021 Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii şi mai am nişte obiective pe care vreau să le realizez”, a anunţat vineri, 12 octombrie, edilul în funcţie.

Nicolae Robu a mai afirmat că lasă în urmă realizări pentru care nu-i este ruşine să-i privească în ochi pe timişoreni şi a enumerat, între altele, 3 pasaje, două poduri şi reluarea circulaţiei pe Bega.

“Nu am făcut rapoarte prin care să iau ochii. Nu am pus niciodată preţ pe promovare. (…). Sunt foarte mulţumit de ce am realizat: sunt 3 pasaje, până la sfârşitul celui de-al doilea mandat vor fi gata două poduri, am făcut centrul istoric exclusiv pietonal, cu radicalismul care mă caracterizează. Mi-am asumat (…). Am reintrodus navigarea pe Bega şi nu spun mai mult”, a mai spus Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii