Acasă Politica Niculae Mircovici, liderul bulgarilor din Banat: „Eu sunt mai mulţumit că au...

Niculae Mircovici, liderul bulgarilor din Banat: „Eu sunt mai mulţumit că au venit oamenii la vot decât că nu avem noi consilieri judeţeni sau consilieri locali la Timişoara”

DISTRIBUIȚI

Minorităţile nu au intrat în acest an nici în Consiliul Local Timişoara, nici în Consiliul Judeţean Timiş. Deşi bulgarii au mers sub aceeaşi umbrelă cu maghiarii şi alte minorităţi la aceste alegeri, nu au reuşit să facă pragul necesar – 5 la sută – pentru a intra în cele două consilii importante din Timiş. Principala cauză e faptul că oamenii au ieşit la vot, numărul de voturi pentru a intra în consilii a crescut automat, iar minorităţile nu au avut destui oameni care să-i voteze pentru a intra în cele două consilii.

Totuşi, Niculae Mircovici, liderul Uniunii Bulgare Banat România, este mai degrabă mulţumit de faptul că populaţia a ieşit la vot, decât nemulţumit de faptul că minorităţile nu şi-au atins toate ţintele.

„Noi nu am avut la Timişoara nici o şansă. Faptul că prezenţa la vot a fost mult mai mare a făcut ca şi pragul să fie mai mare. Eu sunt mai mulţumit că au venit oamenii la vot decât că nu avem noi consilieri judeţeni sau consilieri locali la Timişoara”, a spus Mircovici.

Liderul UBBR spune că e mulţumit de ce au reuşit bulgarii la alegeri. Gheorghe Nacov e în continuare primar la Dudeştii Vechi, iar pe judeţ bulgarii au opt consilieri.Au fost şi incidente, iar Mircovici a vrut să ceară şi anularea alegerilor. „Într-o secţie de votare în care peste 90 la sută din oameni sunt din minoritatea bulgară., parte dintre ei nu cunoşteau limba română, preşedintele secţiei de vbotare şi alţi doi memnbri nu cunoşteau deloc limba bulgară. Lucrurile astea s-au întâmplat la Breştea”, spune Mircovici.

Comentarii

comentarii