Acasă Actualitate Nicușor Bădescu – un polițist local profesionist care știe să își facă...

Nicușor Bădescu – un polițist local profesionist care știe să își facă meseria și are respect pentru cetățean

DISTRIBUIȚI

Un timișorean ne-a contactat la redacție, joi 29 octombrie, pentru a ne mărturisi despre un exemplu de profesionalism și eleganță provenit din partea unui agent al Poliției Locale Timișoara.

Domnul respectiv, pe nume George, a ținut să îi dea și numele agentului.

Este vorba de Nicușor Bădescu (foto) și chiar ne-a trimis și o fotografie cu polițistul, insistând să o publicăm și să scriem și în ziar despre atitudinea plină de respect față de cetățean a domnului agent Nicușor Bădescu și demnă de admirat

Iată ce ne-a mărturisit domnul George:

Joi 29 octombrie, pe la ora 9.15 tocmai am coborât din mașina condusă de soția mea, la sensul giratoriu de la OMV – cimitirul din calea Șagului Timișoara și mă îndreptat către serviciu.

Deși timp de 8 luni de când a debutat pandemia COVID19, am respectat întotdeauna regulile de protecție, am purtat mască, am păstrat distanța fizică și m-am dezinfectat, în această dimineață, pur și simplu, am uitat să iau masca de acasă, dar era prea târziu, fiindcă mă aflam deja pe stradă.

M-am gândit că un cetățean se află într-o situație de neieșit, atunci când se trezește pe stradă că nu are mască. Într-o farmacie nu poate intra să își cumpere mască, fiindcă nu are masca pe față și nu i se permite, dar nici într-un alt magazin.

Din păcate nici nu am conștientizat că este interzisă deplasarea fără mască pe stradă. Pur și simplu, nu mi-am dat seama, dar nici nu mai aveam nimic de făcut, decât să merg înainte și să ajung la serviciu, unde aveam măști la birou.

Chiar atunci, a apărut un echipaj al Poliției Locale Timișoara și m-a oprit. Atunci mi-am dat seama că de fapt m-a oprit că am încălcat legea: nu aveam masca pe față să mă protejez pe mine, dar și pe alții de o eventuală infecție cu coronavirus. Eu în loc să fiu parte din soluție, puteam deveni parte din problemă.

Domnul polițist Nicușor Bădescu a coborât din mașină și mi-a atras atenția că nu am masca pe față și de ce nu o am și m-a întrebat și dacă știu care este amenda. Chiar știam: între 500 -2.500 lei. Eu mi-am cerut scuze că, pur și simplu, mi-a scăpat astăzi și am uitat să ia masca de acasă. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat să uit masca acasă.

Domnul Bădescu m-a rugat să aștept un pic. S-a dus la mașină și după câteva clipe s-a întors cu o mască și m-a rugat să o pun pe față, în prezența lui.

Ceea ce vreau să remarc încă o dată a fost eleganța și respectul cu care omul legii, Nicușor Bădescu, a discutat cu mine, eu ca simplu cetățean, aflat cumva în culpă, deși nu una așa de gravă.

Am fost foarte impresionat că a avut o conduită de polițist profesionist și scopul a fost nu să mă pedepsească și să mă facă să înțeleg că este greșit să nu port mască, fiindcă pun în pericol nu numai sănătatea mea, ci și sănătatea celorlalți cetățeni, pe scurt pun în pericol sănătatea publică, obiectivul principal al acțiunilor Poliției Locale Timișoara, în această pandemie, fiind prevenția.

Felicitări domnului Nicușor Bădescu și Poliției Locale Timișoara”!, se arată în mesajul domnului George, de joi 29 octombrie 2020.  

Amintim că odată cu intrarea Timișoarei în scenariul roșu, la depășirea pragului de 3 cazuri/1.000, Comitetul pentru Situații de Urgență a dat hotărârea, privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș:

Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș (inclusiv în Timișoara) rămâne instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, inclusiv pe stradă, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 50 m de intrarea în perimetrul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport și să nu se expună la riscuri.

Mulțumim operatorilor economici care au respectat normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor care au înțeles importanța măsurilor sanitare”, este mesajul Poliției Locale Timișoara și al Instituției Prefectului Timiș.

Comentarii

comentarii