Acasă Actualitate Noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă şi de furtuni

Noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă şi de furtuni

DISTRIBUIȚI

Meteorologii anunţă noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de caniculă, dar şi de furtuni. Temperaturile vor fi, din nou, de peste 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 iulie – 01 august, va fi cod galben.

”Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii ţări se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade”, a transmis ANM.

În judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi sudul judeţului Caraş-Severin va fi cod portocaliu.

”Pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă şi duminică (29, 30, 31 iulie şi 1 august), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade”, a mai transmis ANM.

Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista şi la începutul săptămânii viitoare în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

De asemenea, a fost emis cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în cursul zilei de joi.

”În Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi local în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină. Astfel de fenomene, dar pe arii mai restrânse, vor fi şi în restul teritoriului”, a mai transmis ANM.

În intervalul 29 iulie, ora 13:00 – 29 iulie, ora 23:00, în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Prahova şi zona de munte a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Local vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp.

Comentarii

comentarii