Acasă Editorial Noi şi grecii

Noi şi grecii

DISTRIBUIȚI

Zilele acestea – când are loc o altă revoluţie a românilor, cea din care lipseşte populaţia activă, plecată la muncă în străinătate, vreo 3 – 4 milioane de români,  o revoluţie cu tonuri comune, dar şi multe diferite, comparativ cu ‘89 – se discută multe. Una dintre  teme este pachetul comun cu Ungaria, privind sancţiunile pe care UE ar urma să  le dea României, pentru că – vezi, Doamne –  puterea nu este capabilă să gestioneze criza de la Bucureşti. O altă discuţie este că am fi pe urmele Greciei, ţară aflată în apropierea  incapacităţii de plată. Mi-aş  rezerva  dreptul de a face o comparaţie cu situaţia Greciei, adică a grecilor,  mai ales. Dacă la noi, revolta împotriva puterii este colorată cu nemulţumirile privind  pierderea drepturilor băneşti de către o mare parte a populaţiei, se omite INTENŢIONAT accentul  profund  al protestatarilor faţă de corupţie, mizeria morală şi  hoţia celor de la putere. L-am auzit pe un domn, pensionar din  Braşov, spunând: ”Dacă aş şti că din pensia mea se duce o parte la salvarea ţării, aş renunţa bucuros, dar banii se duc la ei, în buzunarele lor, banii aceştia se fură!”. Se omite  demnitatea acestui popor, gata să sufere aproape prosteşte (dintr-o bunătate prea mare!), dar care nu este, aşa cum se spune, „ râmă, vierme, ţăran sau imbecil”. Gata cu etichetele, gata cu băşcălia, gata cu nemernicia! Noi, românii, protestăm pentru sărăcia generată de corupţie! Grecii sunt revoltaţi pentru  cauze salariale, atinse de „subtilitate”, ca al treisprezecelea salariu,  prime grase pentru multele sărbători greceşti, picanterii, inclusiv pensii generoase, şi nu salarii ori pensii umilitoare, ca în România!  Situaţiile doar seamănă ca formă, fondul problemelor este total diferit!  Aşadar, nici Europa noastră dragă nu a înţeles prea multe, sper ca  Victor Ponta să fi reuşit măcar o oarecare decodificare a temelor româneşti,  cred că acolo, la UE, trebuie să meargă mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, dar nu aceia care spun despre protestatari că sunt „Organizaţia pentru eliberarea Palestinei”! Ce oameni mici, suflete meschine şi creiere  bolnave! Nici măcar nu am ştiut  că unii dintre cei ce se  cred  intelectuali ai Timişoarei sunt nişte marionete betege de microbul funcţiilor meschine, primite de la puterea coruptă şi putredă din România! După vai şi-amarul lor de hoţi, de ticăloşi dedulciţi în poala lui Băsescu, cel  cu faciesul mutilat de prea multe licori tari, nu mă mir că nu înţeleg nimic. Nu sunt capabili. Sunt otrăviţi! Grecii au avut şi au la putere, cu un program aproape ciclic, două familii cu origini nobile: Papandreou şi Karamanlis. Noi nu am fost capabili să-l repunem pe Regele Mihai pe  tron! Nu ne-a trebuit neam nobil, avem un marinar posedat de ură, de dispreţ împotriva românilor…  A venit însă vremea ca el să plece! Noi, românii, vrem să plece! „Gata pita lui!” este o vorbă din Banat.  Ar trebui să  înveţe şi el să se poarte onorabil. Să plece! Ne-a umplut de ruşine!
 

Comentarii

comentarii