Acasă Actualitate Noi locuri de parcare în Lugoj

Noi locuri de parcare în Lugoj

DISTRIBUIȚI

Administraţia lugojeană are în vedere realizarea de noi locuri de parcare în municipiu, în trei etape. După cum a anunţat primarul Francisc Boldea, în prima etapă vor fi amenajate, până la 1 iulie, circa 140 de noi locuri de parcare în cartierele Stadion I, Cotu Mic şi Microraion I. „În Stadion I, între blocurile 8 şi 10, urmează să fie amenajate peste 40 de locuri de parcare. Pentru desfăşurarea lucrărilor în bune condiţii, locul de joacă din zonă a fost mutat la o distanţă de circa 3 metri.
Alte 70 de locuri de parcare vor fi amenajate lângă fosta centrală termică din cartierul Cotu Mic, pornind de la strada Viorelelor.
De asemenea, în cartierul Micro I se vor construi 30-35 noi locuri de parcare. Lucrările vor fi finalizate în jurul datei de 1 iulie, iar în paralel, vor fi înlocuite instalaţiile de iluminat public din aceste zone”, a anunţat edilul-şef al Lugojului, precizând că valoarea investiţiei este de 500.000 de lei.
Cea de-a doua etapă a acestor lucrări se va desfăşura în perioada iulie – august, când vor fi amenajate noi parcări pe splaiurile Corneliu Coposu şi 1 Decembrie 1918, precum şi în cartierul Microraion III.
În ultima etapă se vor executa parcările din cartierul Iosif Constantin Drăgan.

Comentarii

comentarii