Acasă Editorial Noi, timișorenii, revoluționari și romantici…

Noi, timișorenii, revoluționari și romantici…

1172
DISTRIBUIȚI

Se întâmpla ieri… 20 decembrie 1989 este, într-un fel, ieri. Așa repede a trecut timpul. Era cald, ca într-o primăvară timpurie, era soare și nu ne venea a crede că este toiul iernii. Dumnezeu a pus pe soarta noastră un semn unic, pe care, acum, prea multă lume nu-l cunoaște, nu-l crede, sau îl batjocorește. ”Timișoara, primul oraș liber de comunism, din România”. Parcă văd și acum coloanele de oameni venind dinspre Calea Buziașului… Doamne, ce frumoși erau toți, demni, cu fețele radioase, cu pașii hotărâți. Plângeam de fericire, știam că este gata cu regimul comunist. Simțeam bucuria interioară, aceea unică, a unei eliberări despre care nu știam cum să vorbim. Aveam nevoie de acea eliberare, era viața noastră, era viitorul, era tot. Pe Podul Decebal (aproape de prefectura actuală), cu numai o zi înainte, stăteau soldați și ofițeri, ca în filmele despre război, cu armele pregătite… Părea ireal. De acum, din 20, soldații erau pe marginea drumului, cei pe care i-am văzut îndeaproape, erau pe lângă Parcul Poporului (acum, Regina Maria)), tineri, și ei, ca și noi, oarecum derutați, primiseră deja ordinul de a nu mai trage, dar stăteau cu privirile spre trecători. Eram cu niște prietene. Aveam pâine. Le-am oferit pâine și ei au luat-o, oarecum stingheri… Unul dintre ei întinde, timid, mâna cu o scrisoare… ne roagă în șoaptă: ”O puneți, vă rog, la poștă?”. Da, desigur! Una dintre fete spune: ”Aici sunt scrise adevăruri istorice, vreau să o citesc, o pun apoi la poștă!”. Curiozitatea noastră era atât de mare!

”Dragă mamă, sunt la Timișoara, sunt în viață, să fii liniștită. S-a tras aici! Am tras! Sunt morți, dar eu sunt în viață!”… Restul, nu a mai contat. Aveam confirmarea că Armata a tras! Scrisoarea a ajuns la poștă…

Seara, la televiziunea unică (publică), TVR, Ceaușescu striga împotriva huliganilor de la Timișoara. Cineva m-a sunat acasă: ”Du-te din oraș cât vezi cu ochii! Elena Ceaușescu rade Timișoara de pe suprafața pământului. Gata cu Timișoara!”. Nu m-am dus. Am ieșit și în 21 și în 22. Acea persoană a plecat din oraș și s-a întors abia în ianuarie 1990. Între timp, a devenit mare om de afaceri… cu statul. Ulterior, aveam să află că fusese colaborator al Securității.

Noi, romanticii, revoluționarii fără certificate, suntem aici, nu avem contracte cu statul, nu avem milioane, dar avem un romantism incorigibil.

Ne numim, simplu: TIMIȘORENI!

Cine nu știe asta bine, să afle!

Comentarii

comentarii