Acasă Monden/Lifestyle NoMasVello, liderul mondial în centre de înfrumusețare, ajunge în Arad

NoMasVello, liderul mondial în centre de înfrumusețare, ajunge în Arad

DISTRIBUIȚI

NoMasVello, francizorul numărul unu mondial în centre de epilare definitivă și terapii faciale cu lumină intens pulsată (IPL) a inaugurat, la începutul lunii mai a acestui an, un nou centru la Arad, rețeaua NoMasVello din România extinzându-se la 15 centre.

 Cabinetul de la Arad a fost deschis de către un francizat NoMasVello care mai deține un astfel de centru specializat în tratamente cosmetice cu IPL și în Timișoara. „Am deschis salonul NoMasVello din Timișoara la finalul lui 2010, iar în prima lună am avut trei clienți, pentru ca, în prezent, un an și trei luni mai târziu, să avem o bază de circa 500 de clienți și venituri lunare de aproximativ 7.000 de euro, din care 3500 de euro reprezintă profit. Rețeta de succes a francizei NoMasVello, dovedită de evoluția financiară foarte bună a salonului nostru de la Timișoara, consultanța și sprijinul constant oferite de francizor, precum și atuurile brandului NoMasVello – tariful unic, unisex, fără concurență pe piața din România și tehnologia de ultimă generație – toate acestea ne-au dat încrederea să deschidem un al doilea centru, în Arad”, a declarat Codruţa Lăpăduș, francizatul NoMasVello din Timișoara şi Arad. 

„Decizia francizatului nostru din Timișoara de a achiziționa o a doua franciză pentru deschiderea unui salon NoMasVello și în Arad este dovada încrederii în rețeta de afacere NoMasVello, dovada faptului că este o afacere pe care orice român – chiar și fără specializare în domeniu – o poate administra cu succes, atâta timp cât își dorește să fie independent financiar și se implică activ în atingerea acestui obiectiv. Mulțumim încă o dată doamnei Lăpăduș pentru încredere și îi dorim mult succes”, a declarat Nicoleta Mincu, Director Departament Dezvoltare Franciză în cadrul NoMasVello. 
Centrul NoMasVello din Arad are o suprafață de circa 50 de metri pătrați. Investiția inițială a francizatului în deschiderea salonului NoMasVello de la Arad a presupus costul de achiziționare a francizei NoMasVello, respectiv 30.000 de euro plus TVA, costurile aferente amenajării centrului, în valoare de aproximativ 3.000 de euro și chiria în avans, pe o lună, a locației salonului, ale cărei costuri diferă în funcție de orașul în care se află centrul. În schimbul achiziției francizei, francizatul de la Arad primește consultanță și susținere de la NoMasVello pe tot parcursul dezvoltării afacerii: de la suport administrativ pentru identificarea și închirierea locației salonului, asistență în procesul de angajare a personalului, informații utile pentru obținerea licențelor și autorizațiilor de funcționare; echipamentul IPL, mobilierul pentru recepție și salon; produsele de îngrijire personală dedicate revânzării şi consumabilele aferente tratamentului; aplicație IT pentru gestionarea afacerii; consultanță și cursuri specializate; asistență medicală din partea doctorului rețelei NoMasVello atunci când competențele salonului local sunt depășite, precum și personalizarea fiecărui salon și materialele de promovare a serviciilor NoMasVello; promovare națională prin campaniile pe care NoMasVello le desfășoară anual; acces la tehnologiile inovatoare dezvoltate de NoMasVello la nivel mondial și suport permanent în administrarea afacerii, inclusiv analize lunare de rentabilitate. 
Din experiența pe care francizorul NoMasVello o are în cele peste 1.200 de centre deschise în 14 țări din Europa și America, NoMasVello garantează recuperarea investiției în aproximativ un an și jumătate, dacă francizatul își menține o medie de cinci clienți pe zi și respectă recomandările NoMasVello. După această perioadă de amortizare a investiției, câștigul mediu lunar al francizatului – după plata tuturor costurilor – poate fi între 1.500 și 4.500 de euro, dar poate ajunge și la 5.000 de euro, în funcție de gradul de implicare a francizatului în afacere, de potențialul orașului în care este deschis centrul și de poziționarea acestuia. 
“Pentru salonul din Arad avem aceleași așteptări financiare pe care le-am avut și în Timișoara, respectiv să recuperăm investiția în circa un an și ulterior să câștigăm între 2.000 și 3.000 de euro pe lună. Credem în marca și serviciile NoMasVello și suntem siguri că vom reuși să convingem și arădenii că tehnologia cu IPL este cea mai bună alternativă la metodele clasice de îngrijire personală. Printre principalele avantaje ale serviciilor NoMasVello de epilare definitivă și tratamente de întinerire cu IPL menționăm: tariful unic, unisex de 30 de euro pe zonă și ședintă, care pe termen mediu este mai rentabil decât metodele clasice de epilare și faptul că tehnologia NoMasVello este patentată, respectă Directivele Europene de Sănătate și Securitate și este aprobată de Food & Drug Association din America, toate acestea oferind garanția siguranței și eficienței serviciilor noastre. Beneficiind de aceste atuuri și de experiența evoluției remarcabile a salonului de la Timișoara, sperăm că și arădenii vor fi fericiți să aibă acces la serviciile de calitate ale NoMasVello în orașul lor și astfel să se alăture celor un milion de clienți ai NoMasVello din întreaga lume”, a adăugat Codruța Lăpăduș, francizatul NoMasVello din Timișoara și Arad.

Comentarii

comentarii