Acasă Politica Nostradamus din PC Timiş anunţă iminenta demitere a lui Boc

Nostradamus din PC Timiş anunţă iminenta demitere a lui Boc

DISTRIBUIȚI

Cel mai târziu săptămâna viitoare, Boc va fi demis de către preşedintele Traian Băsescu. PD-L se va dezice de Boc, iar la mitingul organizat, sâmbătă, de USL, în Piaţa Unirii din Timişoara, vor participa cel puţin 4.000 de nemulţumiţi. Sunt previziunile lui Traian Stancu, vicepreşedintele organizatoric al Partidului Conservator Timiş. „Zilele Guvernului Boc sunt numărate. Băsescu îl va sacrifica cel târziu săptămâna viitoare. Şi sper să nu vină cu un guvern politic, ci să vină cu un guvern de tehnocraţi, care să ducă la alegeri anticipate. Vă mai spun ceva: la mitingul USL de sâmbătă, din Piaţa Unirii, vor fi cel puţin 4.000 de nemulţumiţi”, preconizezază Traian Stancu. Nostradamus de la PC mai spune şi că relaţia lui Băsescu cu pedeliştii a fost compromisă. “ Cred că oamenii serioşi din PD-L vor renunţa la prietenia cu Traian Băsescu, pentru cele două lucruri la care se referea în discursul său. Dacă el ar fi fost preşedintele PD-L, partidul ar fi fost condus mai bine şi că opoziţia ar trebui să îi mulţumească că a scos ţara în stradă, prin acea intervenţie televizată”, mai crede Traian Stancu.

Comentarii

comentarii