Acasă Eveniment Nouă cetățeni irakieni depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera...

Nouă cetățeni irakieni depistați în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera la Moravița

893
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița au depistat nouă cetăţeni din Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, intenţionând astfel să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În data de 07.10.2018, în jurul orei 01.00, operatorul de la sistemul de supraveghere cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, județul Timiș, a observat, pe direcţia localităţii Moraviţa, un grup de persoane care se deplasa spre granița cu Serbia.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat nouă cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din cetăţeni irakieni, cinci adulți, trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 27 și 35 de ani și patru minori, având vârste cuprinse între 3 luni și 8 ani, toţi fiind solicitanți de azil în România.

Persoanele în cauză au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, întrucât intenţionau să ajungă în Italia.

Cei nouă cetățenii irakieni au fost preluaţi de Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii