Acasă Economic Noua conducere Tarom anulează 3 curse de la Timișoara

Noua conducere Tarom anulează 3 curse de la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Noua conducere a TAROM va anula mai multe curse neperformante, unde gradul de încărcare era de 25%, iar avioanele zburau cu doar zece pasageri la bord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă. Este vorba despre curse care au fost introduse fără niciun studiu de rentabilitate, precum Sibiu-Stuttgart, Sibiu-Munchen, Timișoara-Chișinău, Timișoara-Stuttgart, Paris-Cluj sau Paris-Timișoara, a arătat ministrul, citat de Agerpres.

“Știți cu ce grad de încărcare zburau aceste curse? 25%. Dacă luăm un ATR, înseamnă că zbura cu 10 pasageri la bord. Mai mult decât atât, anunța dânsul (Werner Wolff, fostul director general al TAROM – n.r.), cu surle și trâmbițe, la acel moment, deschiderea cursei București-Baku. Nu s-a efectuat nicio cursă, dar în schimb au fost făcute cheltuieli pentru deschiderea curselor și încă se plătește pentru această cursă. L-am rugat pe domnul director Susanu (Florin Susanu, noul director general – n.r.) să sisteze de îndată orice plată pe aceste curse neprofitabile”, a precizat Cuc.

Florin Susanu a fost numit anterior în funcția de director general provizoriu și accountable manager al Tarom, înlocuindu-l pe Werner Wolf, care și-a încheiat mandatul de director general al companiei după un an și patru luni.

Florin Susanu a mai ocupat funcția de director general provizoriu al companiei Tarom, cu un mandat inițial de o lună, el fiind numit în această poziție pe data de 21 august 2017, după demisia lui Eugen Davidoiu.

Comentarii

comentarii