Acasă Economic Nouă firme au depus oferte pentru finalizarea celor două sectoare lipsă ale...

Nouă firme au depus oferte pentru finalizarea celor două sectoare lipsă ale autostrăzii Lugoj – Deva. Aproape 300 de milioane de euro pentru 9 kilometri și două tuneluri

DISTRIBUIȚI

Luni, 10 mai, a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare si executie lucrari pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”, iar nouă firme au venit cu oferte. Este vorba despre cele două sectoare lipsă ale autostrăzii, care, printre altele, trebuie să conțină două tuneluri care să reducă impactul ecologic. Valoarea estimată este de 1,3 miliarde de lei, adică aproximativ 280 de milioane de euro.

Până la termenul limită de depunere au depus candidaturi următorii ofertanți:

  1. AKTOR S.A. (Grecia)
  2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ș – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)
  3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION SA – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia)
  4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL (Italia – Romania)
  5. ASOCIEREA TERNA SA – INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia)
  6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
  7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
  8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia – Turcia)
  9. STRABAG SRL (Romania)

În primă fază, Comisia de Evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile Documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice. Procedură este de tipul «licitație restrânsă», astfel că urmează ca dintre cei nouă candidați, CNAIR să selecteze cinci sau șase, care vor depune oferte Tehnice și Financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziție publică.

Valoarea estimată a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fără TVA, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile. Traseul are o lungime de 9,13 km, dintre care 2,13 km vor fi de tunel. Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare și 28 de luni execuție conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

„Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat. Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m”, transmite CNAIR.

Comentarii

comentarii