Acasă Actualitate Noua organigramă a CJ Timiș a intrat în dezbatere publică

Noua organigramă a CJ Timiș a intrat în dezbatere publică

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Județului Timiș.

Întreaga documentație poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, la adresa https://www.cjtimis.ro/wp-content/uploads/2020/07/Organigrama-CJT-8-mai-2025.pdf  sau la sediul Consiliului Județean Timiș, bdul. Revoluției din 1989 nr. 17, Timișoara, județul Timiș.

Timișenii sunt așteptați să vină cu propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională până la data de 18.05.2025, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: cornelia.paraipan@cjtimis.ro. Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre nr. 132/05.05.2025 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Județului Timiș”.

Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 18.05.2025.

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la telefon: 0256/406445, e-mail: cornelia.paraipan@cjtimis.ro, persoană de contact: Cornelia Mihaela Coadă,  responsabil pentru relația cu societatea civilă în aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003.

În urma acestei operațiuni se prognozează renunțarea la 55 de posturi, dintre care sunt ocupate în prezent 19.

Comentarii

comentarii