Acasă Actualitate Noul Cod Civil. Logodna

Noul Cod Civil. Logodna

DISTRIBUIȚI

Noul Cod Civil, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, aplicabil începând cu data de 1 octombrie 2011 reglementează în premieră pentru legislația română instituția logodnei.

Astfel, logodna a fost definită de legiuitor ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, fiind acceptată doar posibilitatea încheierii sale între bărbat și femeie. Încheierea logodnei nu constituie însă o condiție prealabilă și obligatorie pentru încheierea căsătoriei, stipulându-se, de asemenea, că  logodnicul care rupe logodna nu poate fi obligat să încheie căsătoria.  
Scopul urmărit de legiuitor prin inserarea în Codul Civil a acestei noi instituții este, se pare, reglementarea regimului bunurilor oferite de către logodnici cu titlu de daruri, textul de lege stipulând că în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. 
Partea care, în mod abuziv, rupe logodna, precum și partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt logodnic să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Despăgubirile menționate pot fi solicitate pe calea unei acțiuni în instanță de către logodnicul îndreptățit într-un termen de un an de la data ruperii logodnei.    
 
 
Avocat Adela – Raluca Fara
CHSH Gilescu & Partenerii SCA

Comentarii

comentarii