Acasă Eveniment Noul consul al Serbiei s-a întâlnit cu autorităţile judeţene

Noul consul al Serbiei s-a întâlnit cu autorităţile judeţene

DISTRIBUIȚI

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, au primit vizita noului consul al Republicii Serbia la Timişoara, Lazar Manojlovic. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş i-a oferit consulului Serbiei informaţii privind cooperarea bilaterală, dar şi în cadrul Euroregiunii DKMT. „La sfârşitul lunii mai organizăm în zona de întâlnire a frontierei dintre România, Ungaria şi Serbia, o manifestare tradiţională. Chiar astăzi am primit, din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobarea pentru deschiderea graniţelor, cu ocazia evenimentelor de la Triplex Confinium”, a spus Constantin Ostaficiuc. La rândul său, noul consul al Serbiei la Timişoara a precizat că este interesat să dezvolte colaborarea bilaterală, menţionând relaţiile economice, culturale şi cele dintre administraţiile locale. “Sunt convins că în perioada următoare vom avea foarte multe colaborări”, a declarat consulul Serbiei.

 

Comentarii

comentarii