Acasă Actualitate Noul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş vrea să prevină corupţia în...

Noul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş vrea să prevină corupţia în rândul propriului personal

DISTRIBUIȚI

Zoran Giurcovici, şeful IJPF Timiş, spune că unul dintre principalele obiective ale noii conduceri a inspectoratului este de a preveni faptele de corupţie în rândul propriului personal. „În primul rând, vom acţiona pentru prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului propriu. Vom acţiona pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţilor transfrontaliere, vom continua prgătirea pentru alinierea la Spaţiul Schengen, pentru care am şi făcut deja paşi importanţi. Vom avea în vedere întărirea ordinii şi disciplinei interioare şi vom acţiona pentru pregătirea profesională a pesrsonslului propriu”, spune Zoran Giurcovici. Trei agenţi de frontieră destituiţi

În primele trei luni ale anului 2011 au fost sancţionaţi cinci agenţi de poliţie din cadrul I.J.P.F. Timiş, unul pentru comportament necorespunzător şi patru pentru neglijenţă în serviciu, trei dintre aceştia fiind destituiţi, iar alţi doi primind mustrare scrisă. În aceeaşi perioadă a anului, un poliţist de frontieră a fost premiat cu mulţumiri scrise, pentru merite deosebite.

Agenţii de frontieră au recuperat 8 autoturisme furate

În primul trimestru au fost descoperite opt autoturisme care figurau ca furate: două marca Mercedes, un BMW X5, un Peugeot, un Fiat, un Land Rover, o Lada Niva  şi o autoutilitara Iveco, comparativ cu anul trecut, când a fost descoperit un singur autoturism. În urma verificărilor s-a stabilit că cinci autoturisme figurau ca furate din Italia şi câte unul din Anglia, Ungaria şi România. În aceeaşi perioadă a anului, oamenii legii au avut mari bătăi de cap cu traficanţii de ţigări din România şi Serbia. În primele trei luni ale anului 2011 au fost înregistrate 22 de cazuri de contrabandă şi fraude vamale, fiind cercetate 36 de persoane (30 de cetăţeni români şi şase cetăţeni sârbi), faţă de anul trecut, când a fost înregistrat doar un astfel de caz. Totodată, în vederea confiscării, au fost ridicate 60.611 pachete cu ţigări, în valoare de 225.600 lei.

Africanii dau bătăi de cap poliţiştilor de frontieră

Pe linia combaterii migraţiei ilegale, de la începutul anului au fost înregistrate la frontieră 29 de evenimente, cu 71 de persoane implicate în tentative şi treceri ilegale a frontierei de stat, dublu faţă de perioada similară a anului 2010, când au fost constatate 14 evenimente, cu 23 de persoane. Cele mai multe fapte ilegale de acest gen au fost săvârşite de cetăţeni tunisieni, urmaţi de români, palestinieni, algerieni, turci, afgani, pakistanezi şi marocani. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut de opt ori numărul migranţilor din ţările Orientului Mijlociu şi Africa (42 în 2011, comparativ cu 5 în 2010). Totodată a crescut ponderea evenimentelor înregistrate la frontiera externă cu Serbia, faţă de cele de la frontiera cu Ungaria – 60% în 2011, faţă de 35% în 2010.

 

Comentarii

comentarii