Acasă Actualitate Noul rector al UVVG, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a fost investit...

Noul rector al UVVG, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a fost investit în funcție

DISTRIBUIȚI

Noul rector al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a fost investit, ieri, oficial în funcție. În cadrul unei emoționante ceremonii, care a avut loc în Aula Magna Universitaria din Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator și totodată președintele universității, a înmânat noului rector atributele funcției: un exemplar din Legea Educației Naționale, Carta Universității și ținuta de gală, cu insignă, capă și togă. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a spus, referindu-se la noul rector: „Prestigiul academic de care se bucură noul rector ales, doamna prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, împreună cu noua echipă de conducere a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Senatul Universitar oferă garanţia realizării misiunii asumate de universitate prin înfăptuirea practică a obiectivelor strategice cuprinse în Carta Universitară şi Planul strategic al Universităţii”. Noul rector, în cuvântul său, a promis că va acționa pentru continuitate, mulțumind predecesorului său, rectorul fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, pentru întreaga activitate depusă pentru a construi o universitate de înalt prestigiu, în țară și peste hotare. Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat: „Este o mare onoare pentru mine să fiu rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, mai ales datorită muncii depuse de către domnul preşedinte, rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Îi mulţumesc d-lui rector fondator Aurel Ardelean pentru că a avut curajul de a iniţia un învăţământ superior la Arad şi a fondat o universitate de elită, cu un corp academic de excepţie. Intenţia mea este de a menţine Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” la cele mai înalte standarde academice din spaţiul european şi naţional şi de a păstra corpul academic de elită şi performanţele în ceea ce priveşte educaţia şi instruirea studenţilor. Mulţumesc comunităţii academice pentru votul de încredere acordat. Este un vot care mă onorează şi mă obligă să aduc un plus de valoare întregului efort depus până acum”. Festivitatea a fost onorată de personalități ale Aradului, printre care amintim pe IPSS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, prefectul Călin Bibarț, primarul Gheorghe Falcă, vicepreședintgele Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, inspectorul școlar general, prof. Mirela Aldescu.

 

Comentarii

comentarii