Acasă Economic Noutate în piața de trening din Timișoara

Noutate în piața de trening din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale din România, aduce azi, pentru prima dată în Sud-Estul Europei, workshop-ul « Strength-Based Lean Six Sigma », o abordare inovatoare în implementarea a două dintre cele mai puternice instrumente de îmbunătățire a proceselor din organizații: Lean și Six Sigma.

În cadrul acestui workshop, David Shaked combină rigurozitatea Lean Six Sigma cu inovația și energia unor abordări precum Appreciative Inquiry, Solution Focus, Positive Psychology.  Obiectivul este obținerea de rezultate durabile și un plus de implicare personală din partea echipelor și angajaților.  Programul se derulează de câțiva ani în Europa și Canada.

 „Perspectiva Strength-based Lean Six Sigma îmbină beneficiile abordării Strength-based (energie, creativitate, determinare, implicare personală) cu rigurozitatea generată de Lean Six Sigma în îmbunătățirea proceselor, generând astfel căi mai directe și mai puternice către organizații sustenabile. Sunt foarte bucuros să prezint în România principiile Strength-based (Appreciative Inquiry, Positive Deviance si Solution Focus) și să facem împreună o reinterpretare a celor mai utilizate instrumente Lean (7 wastes, 5S, DMAIC, PDCA, Value Stream Mapping, fishbone analysis). În special într-o piață emergentă, o abordare Strength-based poate avea un impact absolut spectaculos în business”, spune David Shaked.

Expert în dezvoltare individuală și organizațională, practicant și formator în diverse abordări Strength-based, precum și în metodologiile Lean și Six Sigma, David Shaked are peste 20 de ani de experiență în domeniu, consiliind clienți din Europa, SUA, Orientul Mijlociu și India (companii cum ar fi Johnson & Johnson, Intel, 3M, IBM, NHS UK, Southern Rail, Howard Tenens, Shelter, Deloitte, Carmignac, Lyle & Scott).  A susținut ateliere de AI atât în SUA, cât și în Europa. Este autorul cărții de management “Strength-based Lean Six Sigma. Building positive and engaging business improvement”.

La workshop și-au anunțat prezența participanți din România, Serbia și Macedonia, reprezentând companii din industria auto, industria farmaceutică și software development.

 «Timișoara este unul din principalele hub-uri de activitate industrială și logistică din România și una dintre regiunile în care Ascendis are o experiență extinsă și intensă. Instruind în metodologia Lean Six Sigma angajați din diferite domenii de activitate și sprijinindu-i în cadrul sesiunilor de coaching să realizeze proiecte de îmbunătățire, am constatat că în organizații există performanțe bune la nivel de proces sau în anumite perioade de timp, iar aceste zone au un potențial excelent, însă neexploatat pe deplin, de a genera bune practici.  Astfel s-a născut inițiativa de a-l invita la Timișoara pe David Shaked, unul din cei mai buni experți în domeniu, pentru a le oferi cursanților Ascendis o oportunitate suplimentară de a-și dezvolta și consolida competențele », spune Laura Marin, Consultant Ascendis.

Comentarii

comentarii