Acasă Economic Noutăţi legislative în domeniul fiscal

Noutăţi legislative în domeniul fiscal

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, în colaborare cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, organizează în data de 15 octombrie, cu începere de la ora 11.00, în Sala Mureş a Centrului Regional de Afaceri, un seminar de informare privind modificările legislative din domeniul financiar – fiscal introduse prin acte normative cu aplicabilitate în 2009/2010, normele lor de aplicare şi cele mai importante implicaţii contabile ale acestora.
Evenimentul „Noutăţi legislative în domeniul fiscal” se desfășoară în cadrul programului comun de acţiuni desfăşurat de CCIAT cu Instituția Prefectului Judeţului Timiş. Seminarul aduce în dezbatere: OUG nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare; limitarea deducerii TVA conform OUG nr. 34/2009; cesiunea dreptului de rambursare. Temele vor fi susţinute de către specialişti ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş

Comentarii

comentarii