Acasă Actualitate Numeroși credincioși au participat la praznicul Schimbării la Față a lui Iisus...

Numeroși credincioși au participat la praznicul Schimbării la Față a lui Iisus Hristos, de la Catedrala mitropolitană Timișoara

DISTRIBUIȚI
Numeroși credincioși bănățeni au participat, vineri, de praznicul Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, la Sfânta Liturghie, oficiată la altarul Catedralei mitropolitane din Timișoara, de către un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu înaltpreasfințitul părinte Ioan, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului.
ÎPSS, după otpust, a rostit un cuvânt de învățătură despre contextul evenimentului petrecut în viața Mântuitorului pe muntele Tabor, dar și despre însemnătatea praznicului împărătesc.
Conform unei vechi tradiții consemnate și de canonul 28 al Sinodului Trulan din 692, credincioșii au adus la biserică, spre binecuvântare, prinoase din pârga strugurilor, atât pentru protejarea culturilor viței de vie de dăunători și de boli păgubitoare, cât și ca semn de mulțumire către Dumnezeu pentru roadele toamnei.

Comentarii

comentarii