Acasă Actualitate Numărătoarea de Toamnă, la doi ani de “Verde pentru Biciclete”

Numărătoarea de Toamnă, la doi ani de “Verde pentru Biciclete”

DISTRIBUIȚI

Echipa “Verde pentru Biciclete” va organiza pe 24 octombrie o nouă “Numărătoare de Toamnă”. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi bicicliştii timişoreni şi toţi cei care au adoptat un stil de viaţă “verde”. „Vom arăta astfel că în Timişoara bicicliştii sunt mulţi şi sunt parteneri egali în trafic. Verde pentru Biciclete susţine ideea de convieţuire urbană în trafic, care apare, astfel, din ce în ce mai pregnantă,” susţin organizatorii.
Fenomenul “Verde pentru Biciclete” a debutat la Timişoara în octombrie 2008. Sărbătorirea a doi ani de campanie nu se putea face decât printr-un eveniment devenit deja tradiţie: o plimbare pe biciclete prin oraşul de pe Bega. Bicicliştii vor porni, de la ora 10. pe următorul traseu: Casa Verde pentru Biciclete – str. Circumvalaţiunii – Bld. Republicii – Piaţa Iancu Huniade – str. Regele Ferdinand – Bld. Vasile Pârvan – str. Cluj – str. Surorile Martir Caceu – Aleea F.C. Ripensia – Bld. Corneliu Coposu – Splaiul Galaţi – Piaţa Traian. La acţiune va continua distribuirea gratuită de numere de bicicletă şi stickere,  precum şi strângerea de semnături pentru crearea de piste pentru biciclete. Impactul campaniei „Verde pentru Biciclete” derulate de-a lungul a doi ani de zile este vizibil în comunitate. Şi la propriu, şi la figurat. “Verde pentru Biciclete” a organizat aproape lunar acţiuni destinate încurajării mersului pe bicicletă : 4 pedalări şi numărători ale bicicliştilor din Timişoara, 8 ture cicliste bănăţene, campanii de educaţie rutieră în scoli, 4 concursuri de ciclism prin Timişoara şi în complexul turistic Arsenal Park. Biciclişti au fost recompensaţi cu un mic dejun biciclist şi au petrecut împreună sărbătorile de iarnă, cu bradul şi renii “Verde pentru Biciclete”. Pe străzile din Timişoara se regăsesc peste 7.500 de biciclişti cu număr „Verde pentru Biciclete”. 40 de poliţişti comunitari se folosesc de bicicletele donate de către Fundaţia Bega. Peste 6.000 de timişoreni au dat o semnătură pentru crearea de piste pentru biciclete în oraş şi îmbunătăţirea celor existente. În cadrul campaniei “Angajatori pe două roţi” au fost donate peste 600 de biciclete angajaţilor unor companii locale şi naţionale. Împreună am inaugurat traseele nou marcate de la Pădurea Verde. “Verde pentru Biciclete” este o mişcare pentru pedalare, susţinută de Fundaţia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, Kiss FM, Ziua de Vest, Status Pimp, timisoarapefata.com, timisoreni.ro. Numărătoarea de Toamnă este sprijinită şi de MBike şi organizaţiile studenţeşti şi de tineret din Timişoara.
 

Comentarii

comentarii