Acasă Cultura Nuntă însângerată, la StudioArt

Nuntă însângerată, la StudioArt

DISTRIBUIȚI

Un nou teatru – StudioArt – şi un nou spaţiu teatral timişorean au fost inaugurate sub găzduirea Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu a judeţului Timiş, de pe strada Augustin Pacha nr. 8 (lângă Piaţa Unirii). Acum a venit momentul prezentării şi în faţa publicului larg a spectacolului de debut al acestei noi trupe de actori profesionişti – „Nuntă însângerată”, un spectacol după Federico Garcia Lorca. Spectacolul se vrea a fi în primul rând un concept ce urmăreşte integrarea expresivităţii dansului în fenomenul teatral, înglobând cerinţele suprarealiste ale dramaturgiei lui  Lorca. Având ca punct de plecare profilul femeii spaniole, care, după autor, luptă necontenit cu realitatea ce o înconjoară, dar şi cu fantezia, când aceasta devine realitate vizibilă, spectacolul propune profilul femeii universale. Ideea are la bază capriciul feminin, ce oscilează între două extreme: revoltă şi conformism. Tot la fel, spectacolul alternează manifestări contradictorii, ce pendulează între oniric şi real. Un spectacol puternic, atât vizual, cât şi ideatic şi emoţional, gata să-şi seducă spectatorii. În regia lui Petru-Silviu Văcărescu, spectacolul îi are în distribuţie pe Diana Nechiti, Adrian Korek, Corina Cocoreanu, Silviu Văcărescu, Cristina König, Marko Adzić, Anastasia Suru şi Marius Lupoian. Spectacolul este programat joi, 3 iunie, de la ora 20, şi apoi pe 9 şi 10 iunie, de la aceeaşi oră. Deoarece locuri sunt limitate (50), rezervări se pot face la numărul de telefon 0731235220.

Comentarii

comentarii