Acasă Actualitate O ciocolată în dar pentru copiii defavorizaţi ai Timişoarei

O ciocolată în dar pentru copiii defavorizaţi ai Timişoarei

DISTRIBUIȚI

campanie donatii salvati copiiCu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Salvaţi Copiii Filiala Timiş şi Let’s Chocolate au încheiat un parteneriat prin care îi invită pe timişoreni să li se alăture într-un prim proiect comun cu un puternic caracter social, intitulat, în mod simbolic, „O ciocolată în dar”.

Proiectul se va derula în perioada 27 mai – 2 iunie la Ciocolateria Let’s Chocolate din Iulius Mall Timişoara şi presupune oferirea, în mod simbolic, a unei ciocolate tuturor clienţilor ciocolateriei, în schimbul unei donaţii din partea acestora pentru Salvaţi Copiii. „De 1 Iunie, am fi putut alege să facem o promoţie în magazin sau să oferim cadou nişte produse dulci copiilor, însă ne-am gândit că rolul nostru în Timişoara trebuie să fie altul şi impactul ar fi mai mare dacă am reuşi sa îi implicăm, într-un proiect comun, pe cei din jurul nostru. Astfel, în locul unei acţiuni comerciale de 1 Iunie, am ales să alocăm toată energia noastră, timp de o săptămână, acestui proiect mai aproape de suflet. Practic, fiecare client care ne va trece pragul, atât în choco-shop cât şi choco-cafe, va primi un dar simbolic, sub forma unei ciocolate, din partea Let’s Chocolate. În schimbul acestui gest îi invităm să facă o donaţie pentru sufletele aflate în grija Salvaţi Copiii”, spune Gabriela Crainic, creatoarea conceptului Let’s Chocolate în Timişoara. „Prin acţiunea noastră comună dorim să le atragem atenţia timişorenilor că fiecare poate avea un impact important în societate, chiar şi prin mici gesturi simbolice, zilnice, dacă acţionăm împreună. Există mulţi copii defavorizaţi în Timiş şi situaţia lor se întinde pe tot parcursul anului, nu doar de Paşti sau de Crăciun, atunci când suntem în mod tradiţional mai sensibili. Tocmai de aceea am îmbrăţişat iniţiativa Let’s Chocolate fără nicio ezitare”, explică Mihai Gafencu, preşedintele Salvaţi Copiii Filiala Timiş. Celor două organizaţii li s-a alăturat şi Intelligent Logo, una din cele mai puternice agenţii de identitate vizuală din oraş, care va suporta o parte din costurile campaniei, asigurând creaţia şi producţia materialelor de promovare.
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în ţara noastră. Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timiş a fost înfiinţată în anul 1992. În prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timiş derulează atât proiecte cu caracter naţional cât şi proiecte locale cu scop de informare şi creştere a gradului de conştientizare în rândul publicului cu privire la protecţia copilului în societate şi drepturile copilului. În perioada 2011-2012, Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Timişoara a cuprins în programele sale aproximativ 3000 de copii şi tineri, peste 1000 de părinţi, 400 de cadre didactice şi a desfăşurat informări în şcoli, grădiniţe, instituţii publice (primării, spitale, cabinete medicale) care s-au adresat unui număr de aproximativ 1900 de participanţi. De asemenea, 70 de voluntari s-au implicat în activităţile directe cu beneficiarii şi partenerii organizaţiei. Înfiinţată în noiembrie 2012, Let’s Chocolate este un concept nou pe piaţa din Timişoara care constă din Choco-Shop şi Choco-Cafe, şi le propune bănăţenilor, în premieră, adevărata ciocolată, din ingrediente nobile (vanilie Bourbon, unt pur de cacao, fără conservanţi), creaţia lui Joel Patouillard, maestru ciocolatier decorat Meilleur Ouvrier de France – cel mai bun artizan francez – încă din 1986. Asocierile dintre mini-chocolats şi cafea, ceaiuri, vinuri, îngheţată lansează o invitaţie inedită la degustare de produse care. într-un fel sau altul, spun povestea bobului de cacao.

Comentarii

comentarii