Acasă Actualitate O clădire istorică din Timișoara a ajuns din nou în proprietatea maghiarilor...

O clădire istorică din Timișoara a ajuns din nou în proprietatea maghiarilor cu bani de la statul ungar

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Bastion-Várbástya Egyesület din Timişoara a cumpărat, cu sprijinul statului ungar, Casa Maghiară situată în zona centrală a oraşului. 

Casa Maghiară a fost construită la 10 ani după Tratatul de la Trianon de către maghiarii oraşului, pentru asociaţiile lor culturale şi pentru formaţiunea lor politică.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de către reprezentanţii Timpress SA şi reprezentanţii Asociaţiei Bastion.

Péter Tamás, preşedintele Asociaţiei Bastion, care deţine şi funcţia de Consul onorific al Ungariei în Timişoara, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că imobilul cu trei etaje, destinat pentru birouri, cu o suprafaţă utilă de circa 1.800 de metri pătraţi, va servi din nou pentru interesele maghiarilor din Banat şi din Timişoara, la fel ca iniţial. 

Péter Tamás a mai declarat că Asociaţia a primit o subvenţie de trei milioane de euro de la guvernul ungar pentru cumpărarea şi renovarea imobilului. 

Preţul de achiziţie convenit şi costurile de intabulare se ridică la 2,3 milioane de euro, iar suma rămasă urmează să fie utilizată pentru renovarea parţială a clădirii.

Tamás a adăugat că, în această clădire, doresc să ofere spaţii asociaţiilor maghiare din Timişoara şi formaţiunii politice maghiare şi, totodată, doresc amplasarea unei tipografii digitale şi deschiderea unui magazin maghiar în spaţiile comerciale adiacente clădirii, care au fost achiziţionate împreună cu Casa Maghiară. Acesta a mai menţionat că, pentru sustenabilitate, probabil unele spaţii vor fi închiriate în continuare unor firme. 

Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat după trei ani de negocieri, a mai adăugat Péter Tamás.

Casa Maghiară, situată în apropierea clădirii în care îşi au sediile Consiliul Judeţean Timiş şi Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, a fost construită de comunitatea maghiară, în anul 1930, din donaţii publice. Ea a servit instituţiilor culturale şi formaţiunii politice maghiare, rămase fără sedii în urma Tratatului de la Trianon. Clădirea a fost intabulată ca proprietate a Societăţii pe Acţiuni Casa Maghiară (Magyar Ház Részvénytársaság) înfiinţată în acest scop. Autorităţile comuniste române au mutat în clădire presa de partid, dar naţionalizarea clădirii a avut loc abia în anul 1967, când a fost construită o nouă aripă în curtea interioară. La începutul anilor ’90, imobilul a fost achiziţionat de editura cotidianului judeţean Renaşterea Bănăţeană, Timpress SA.

În ultimele decenii, reprezentanţii maghiarilor din Timişoara au intentat numeroase procese pentru revendicarea Casei Maghiare, dar toate au fost pierdute. 

Casa Maghiară a fost retrocedată, în anul 1998, comunităţii maghiare printr-o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului României, însă clădirea era deja în proprietatea societăţii Timpress SA., care funcţiona în mare parte cu capital privat. Prin urmare, în instanţă, societatea a scos imobilul de pe lista proprietăţilor ce urmau să fie restituite.

La primul etaj al acesteia se află, şi în prezent, redacţia “Heti Új Szó”, săptămânalul de limbă maghiară din Banat, care asigură spaţiu şi organizaţiei judeţene a UDMR.

Comentarii

comentarii