Acasă Actualitate O echipă de PROfesioniști pentru Consiliul local Șag (P)

O echipă de PROfesioniști pentru Consiliul local Șag (P)

DISTRIBUIȚI

► Interviu cu Doru Homorodean, candidat al PRO România pe lista consilierilor locali

Domnule Doru Homorodean, sunteți primul pe lista candidaților propuși de PRO România pentru Consiliul local al comunei Șag. Care sunt motivele pentru care doriți să vă implicați (și) politic în viața comunității?

Mi-am depus candidatura pentru consilier local la Primăria Șag din mai multe motive, primul fiind acela că îmi doresc și cred că pot să contribui la schimbarea de atitudine a edililor comunei Șag. Sunt convins că experiența mea poate contribui la crearea unei viziuni noi, în beneficiul comunității căreia îi aparținem.

Respect omenii locului căruia îi aparțin și vreau ca, împreună cu echipa de PROfesioniști, alături de care candidez, să ne ducem la îndeplinire toate PROmisiunile pe care le facem, pentru ca acestea să nu rămână doar niște vorbe de campanie.

Sunt inginer geodez, am lucrat, începând cu anul 2005 la foarte multe proiecte care vizau dezvoltarea urbanistică a localității. În 2014, în calitate de manager de proiect al Planului Urbanistic General al comunei Șag, am înțeles câte posibilități se deschid pentru comunitatea locală, la care pot să-mi aduc contribuția.

De asemenea, sunt ofițer în rezervă, economist, expert evaluator și formator în educația adulților, iar experiența acumulată în toate aceste activități mă determină să cred că pot, alături de echipa PRO România Șag, să participăm activ la dezvoltarea comunei noastre. Cum? Implicându-ne în atragerea fondurilor europene și a investitorilor, prin promovarea unor noi proiecte social-culturale, economice și de infrastructură.

Toată lumea vorbește, în campanie, de schimbare. De ce credeți că alegătorii își doresc schimbarea?

Orice primar are nevoie de o echipă de consilieri onești, educați și integri, care, prin curaj și atitudine, și mai ales prin viziune, să nu permită să primeze interesele personale sau jocurile politice și să se asigure că toate măsurile luate sunt în beneficiul comunității.

La alegerile locale nu este vorba despre partide, platforme și ideologii. Votul este indicatorul gradului de satisfacție al alegătorului. Oamenii sunt chemați la vot pentru a spune dacă sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă în comunitatea lor, dacă cei aleși în precedenta campanie s-au achitat de îndatoririle avute. Să nu aibă motive să spună ”n-au făcut nimic, dom’le!”

O dată la patru ani ei evaluează.

În această campanie, din întâlnirile cu alegătorii, am înțeles cât de importantă este pentru aceștia reprezentarea lor în acel loc unde se iau deciziile ce-i privesc.

Însă, mai mult decât orice, am învățat că membrii unei comunități își doresc ca aleșii lor să dea dovadă de decență. Ori, noi, echipa PRO România Șag putem face asta.

Cum vă descrieți echipa?

Considerăm că este nevoie de PROfesioniști în toate consiliile locale din țară. Pe lista PROpusă de PRO România pentru Consiliul local Șag se regăsesc specialiști din rândul ”inteligenței tehnice” – cinci dintre primii candidați de pe listă suntem de formație ingineri. De-a lungul anilor, fiecare dintre noi  s-a implicat în viața comunității, prin participarea și realizarea unor obiective importante, care au contribuit decisiv la bunul mers al localității.

Deși suntem la început de drum, cunoaștem foarte bine atât potențialul comunei Șag cât și neajunsurile acesteia, și, mai presus de toate suntem convinși că, prin profesionalismul nostru, putem contribui la crearea unui echilibru de opinii în Consiliu, în care educația și bunul simț vor face diferența.

Iată cine se află pe lista candidaților, în ordinea în care se regăsesc pe buletinul de vot:

Homorodean Doru, 56 ani, inginer 

Gătăianțu Lucian, 46 ani, inspector SSM

Sitariu Ștefan, 37 ani, inginer

Jugănaru Călin, 38 ani, inginer

Călinoiu Cătălin-Cristian, 40 ani, doctor medic 

Văcărescu Sondra, 37 ani, inginer

Balasan Bogdan, 31 ani, inginer 

Ce se află pe agenda dv.? Ce anume v-ați propus să realizați pentru locuitorii din Șag?

S-au făcut multe lucruri bune în comuna noastră, dar încă există foarte multe alte oportunități de dezvoltare. Ne-am propus ca tot ceea ce promitem în campanie să nu rămână doar niște vorbe în vânt care, peste alți patru ani să nu se fi materializat.

Ne-am transformat misiunile PRO România în PROmisiuni pe care să le și putem duce la îndeplinire. Nu voi mai relua aici toate cele nouă PROmisiuni, ele se regăsesc pe pagina de Facebook PRO România Șag și în materialele distribuite în campanie.

Doresc doar să îi îndem pe șăgeni să voteze pentru PROfesioniști în consiliul local, așa cum, la rândul lor, au promis în campanie.

Comandat de Partidul Pro România – Organizația Timiș. Tipărit de SC Logos Consulting SRL. CMF: 21200010

Comentarii

comentarii