Acasă Eveniment O familie cu doi copii, la un pas de tragedie, pe Autostrada...

O familie cu doi copii, la un pas de tragedie, pe Autostrada Timișoara-Arad

DISTRIBUIȚI

Doi soți și copiii lor de numai câțiva ani au fost la un pas de tragedie, luni, în jurul orei 13:20, pe Autostrada Timișoara-Arad (A1), după ce tatăl, care se afla la volan, a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de parapeții de pe marginea drumului.

Astfel, aceștia se aflau într-un autoturism marca Mazda și se deplasau pe A1, dinspre Timișoara spre Nădlac, când la kilometrul 531 (cam în dreptul localității arădene Șagu), bărbatul aflat la volan a pierdut controlul autovehiculului din cauza carosabilului umed, producându-se acvaplanare, care s-a izbit mai apoi de parapetul de pe marginea autostrăzii.

În urma impactului, autoturismul a fost avariat, în acesta aflându-se, pe lângă bărbatul de la volan, soția acestuia și cei doi copii minori.

La fața locului a ajuns de urgență și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, medicii constatând, după o consultare, că starea celor patru persoane este bună și că nu este cazul ca vreuna dintre acestea să fie transportată la spital, scrie specialarad.ro.

Comentarii

comentarii