Acasă Eveniment O femeie din Timișoara a fost păcălită să închirieze pentru Revelion o...

O femeie din Timișoara a fost păcălită să închirieze pentru Revelion o vilă fantomă pe Valea Prahovei

863
DISTRIBUIȚI

Atenție unde și cum vă alegeți cazarea de sărbători! Există escroci care postează oferte pe internet, cu poze și informații false, ca să ademenească turiștii în locuri de cazare inexistente. Așa s-a întâmplat cu o femeie din Timișoara, care a vrut să-și petreacă revelionul pe Valea Prahovei, fără să apeleze la o agenție specializată. 4.000 de lei a costat-o rezervarea la Bușteni pe femeia păgubită. I-a plăcut o vilă prezentată pe internet și l-a contactat pe autorul anunțului.

„Ne-am mutat discuția pe WhatsApp, unde domnul mi-a trimis o proformă, spunând că vila costă 4.000 de lei în acea perioadă și că trebuie să plătesc un avans de 1.800 de lei, apoi restul până la data de 15 decembrie. A doua zi i-am trimis avansul și la două zile diferența, suma de 2.200 de lei”, a povestit femeia păgubită.

După ce au fost transferați banii în contul bancar, bărbatul care a postat anunțul nu a mai răspuns la telefon.

Vila din Bușteni este însă de negăsit. În plus, între timp, toate datele legate de aceasta au fost șterse de pe internet. Pe factura trimisă femeii apare numele unei firme, de care s-a folosit escrocul. Firma care este menționată în proformă există. Reprezentanții acesteia dețin un restaurant și o pensiune, dar ambele se află în Predeal. Femeia păgubită spune că a făcut o sesizare online la Poliția Română și a mers apoi și la Poliția Locală.

Se pare, însă, că femeia din Timișoara nu este singura victimă a acestui escroc. Reprezentanții firmei din Predeal spun că alți cinci păgubiți i-au contactat ca să ceară explicații.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

comentarii