Acasă Actualitate O fetiță de patru ani, ascunsă sub bancheta unui microbuz

O fetiță de patru ani, ascunsă sub bancheta unui microbuz

DISTRIBUIȚI

22.01.2013-banchetaPoliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o fetiţă în vârstă de patru ani ascunsă de tatăl ei sub bancheta din spate a unui microbuz. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român în vârstă de 27 ani, care conducea un autoturism marca „VW Transporter”, înmatriculat în Spania, care avea ca destinaţie finală Spania. În autoturism se aflau ca  pasageri şapte persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 26 şi 47 de ani, toţi cu domiciliul pe raza judeţului Teleorman. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, ascunsă sub bancheta din spate a microbuzului și acoperită cu o pătură, o fetiță în vârstă de patru ani. În urma verificărilor a rezultat faptul că tatăl fetiţei, un bărbat în vârstă de 33 ani, se afla ca pasager în acest microbuz. El și-a motivat gestul prin faptul că timpul scurt pe care l-a petrecut în ţară nu i-a permis să obţină documentele de călătorie legale necesare minorei pentru a călători în Spania, unde se află mama ei. Șoferului şi tatălui fetei li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale.

Comentarii

comentarii