Acasă Eveniment O fetiţă de 10 ani plânge fără încetare de frica bărbatului care...

O fetiţă de 10 ani plânge fără încetare de frica bărbatului care a batjocorit-o. Agresorul a fost lăsat în libertate

DISTRIBUIȚI

Coşmar trăit de o fetiţă de 10 ani din Hunedoara, care este nevoită să locuiască aproape de vecinul care a batjocorit-o.

O fetiţă de 10 ani batjocorită de un vecin, în urmă cu o lună, este înspăimântată şi plânge tot timpul şi nu poate ieşi afară la joacă, pentru că cel care i-a distrus copilăria este liber.

Omul a fost reţinut, iniţial, însă, după 30 de zile procurorii i-au dat control judiciar.

Tatăl fetiţei abuzate spune că de o lună nu s-a întâmplat nimic, că agresorul fiicei lui este în continuare în libertate.

Bărbatul speră că individul se va întoarce după gratii, iar fetiţa sa va trăi în linişte.

Presa locală scrie că agresorul a fost surprins de soţia sa, chiar în timp ce agresa fetiţa.

Copila i-a povestit tatălui ei că vecinul ei a ameninţat-o cu cuţitul că o va omorî, dacă nu păstrează secretul. Când totul a ieşit la iveală, familia vecinului ar fi încercat să-i dea bani bărbatului ca să scape de poliţie.

Fetiţa este consiliată de asistenţii sociali, iar specialiştii spun că starea ei psihică s-a înrăutăţit serios după ce vecinul acuzat că a batjocorit-o s-a întors acasă.

Comentarii

comentarii