Acasă Economic O firmă din Arad este cel mai mare petrolist independent după ce...

O firmă din Arad este cel mai mare petrolist independent după ce a crescut de 55 de ori în cinci ani

DISTRIBUIȚI

smart diesel 940Smart Diesel se îndreaptă spre afaceri de 545 milioane lei din vânzarea de motorină către flotele marilor transportatori.

În 2010, Smart Diesel, o companie din Arad deţinută de câţiva oameni de afaceri puţin cunoscuţi, avea o cifră de afaceri de 9,7 milioane de lei. Anul acesta se îndreaptă spre 545 de milioane, Smart Diesel activând pe o nişă a pieţei petroliere, un domeniu de aproape 10 miliarde de euro: alimentarea marilor flote auto.
„Cifra de afaceri înregistrată în primul semestru al acestui an a fost de 237,78 milioane de lei, cu 18% peste cifra de afaceri realizată anul trecut, pentru aceeaşi perioadă. În ceea ce priveşte profitul net, creşterea a fost de 11% faţă de primul semestru al anului 2014“, spun reprezentanţii Smart Diesel.
Smart Diesel devine astfel cel mai mare benzinar particular din România dacă se iau în considerare firmele care au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate.
Cel mai mare acţionar al acestei firme este o altă companie, Transport Service Group, dar şi mai multe per­soane fizice, Daniel Imbre, Ovidiu Ioan Andrieş, Petru Fărcaş, unele dintre ele regăsindu-se şi în acţionariatul Transport Service Group.
Obiectul de activitate al firmei Smart Diesel este vânzarea de motorină către transportatorii mici şi mijlocii, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Compania, care are sediul în Arad, deţine 80 de staţii de alimentare, pe teritoriul României, dar şi în Austria, Slovenia, Belgia, Spania, Franţa, Germania, Cehia, Ungaria şi Luxemburg. Şi are de gând să se extindă în alte ţări europene, astfel încât la sfârşitul anului să acopere 90% din nevoile de alimentare cu combustibil ale clienţilor.

 

Comentarii

comentarii