Acasă Actualitate O firmă din Bucureşti stabileşte cum va arăta pasajul subteran din centrul...

O firmă din Bucureşti stabileşte cum va arăta pasajul subteran din centrul Timişoarei

DISTRIBUIȚI

pasaj subteran victoriei

Maşinile vor circula pe sub Piaţa Victoriei din Timişoara, printr-un pasaj subteran a cărui construcţie va începe, conform primarului Nicolae Robu, în 2015. Până atunci, o firmă trebuie să realizeze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.

Primăria Timişoara a organizat o licitaţie pentru a delega această responsabilitate. Câştigătoare a fost desemnată firma SC Exe Company.ro SRL. Firma din Bucureşti va încasa puţin peste 20.000 de euro pentru realizarea celor două documente.

Ne bucurăm că acest proiect avansează. De îndată ce ne vor fi predate cele două documente, vom trece la organizarea licitaţiei pentru contractarea execuţiei acestei lucrări. În cadrul studiului de fezabilitate, respectiv proiectului tehnic, se va genera soluţia de reorganizare a traficului în zona centrală, în jurul centrului istoric. Studiile se vor finaliza pe parcursul acestui an, iar lucrările vor putea începe în 2015. Licitaţia pentru contractarea executantului lucrărilor ia minim 4 luni”, a declarat Robu.

În toamna anului 2013, Robu susţinea că o firmă din Timişoara doreşte să ofere 30.000 de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Conform edilului, în Timişoara nu s-a găsit nicio firmă care să fie dispusă să lucreze pentru o asemenea sumă. Astfel, pentru că nu s-a putut face o atribuire directă unei firme locale, municipalitatea a fost obligată să organizeze o licitaţie, iar firma câştigătoare va fi plătită din bani publici.

Detaliile proiectului

Denumirea oficială a proiectului este ,,Reorganizarea circulaţiei rutiere pe Inelul I de circulaţie şi reproiectarea infrastructurii rutiere şi de transport public (Pasaj Piaţa Victoriei)”. Primăria doreşte reîntregirea Inelului I de circulaţie, prin realizarea unui pasaj subteran prin Piaţa Victoriei şi organizarea circulaţiei generale pe sens unic, pe traseul Piaţa Mărăşeşti – Strada Ghe. Dima – Strada Sf. Ioan/Str. Paris – pasaj subteran Piaţa Operei – Bulevardul I.C. Brătianu – Strada Hector – Piaţa I.C. Brătianu – Strada Oituz – Piaţa Mărăşeşti.

Pe sectorul strada Sf. Ioan – Piaţa Victoriei – Bulevardul I.C. Brătianu, traseul va fi dus în subteran, cu lucrări de transformare a pasajului pietonal din Piaţa Victoriei în pasaj rutier. Pasajul rutier va avea o înălţime de 2,6 – 2,8 metri, fiind destinat numai pentru circulaţia autoturismelor (vehicule cu masa de maxim 2,7 tone).

Traseul de la suprafaţă va alea o lăţime a părţii carosabile de 10,5 metri, corespunzătoare pentru 3 benzi de circulaţie. Se vor amenaja trotuare şi piste pentru ciclişti pentru ambele sensuri. De asemenea, se doreşte realizarea unui parcaj subteran pentru autoturisme (350-400 de locuri) sub actuala parcare „Modex” şi sub partea carosabilă a Bulevardului I.C. Brătianu. La acestea se adaugă alte lucrări de infrastructură şi lucrări urbanistice.

Toate aceste lucruri vor rezulta cu precizie în urma studiului. Acum ele exprimă doar doleanţele noastre. Studiul şi proiectul vor arăta ce se va face efectiv şi cum se va face. Este cerut expres proiectanţilor ca toate gurile de acces la subpasaj să fie realizate astfel încât să fie în armonie cu arhitectura zonei. Nu vrem să stricăm aspectul acestei zone centrale a oraşului, ci, dimpotrivă, vrem să îl păstrăm, chiar să-l îmbunătăţim. Aşa cum la Paris, chiar lângă Arcul de Triumf, există un subpasaj, şi aici se poate realiza cu grijă”, a mai declarat primarul Timişoarei.

Comentarii

comentarii