Acasă Actualitate O jurnalistă și un consilier local îi cer primarului Nicolae Robu să...

O jurnalistă și un consilier local îi cer primarului Nicolae Robu să prezinte o dovadă că nu are probleme psihice

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu și-a amenințat calomniatorii că îi va da în judecată, dacă nu prezintă o dovadă care să ateste că au probleme psihice. Acum, jurnalista Loredana Codruț îi cere același lucru primarului, pentru jignirile aduse de-a lungul timpului celor care au scris articole care nu i-au plăcut edilului.

În postarea de miercuri, 24 aprilie, prezentându-și CV-ul și descriindu-se ca „un om funciarmente ancorat în sistemul de valori constituit de cinste, corectitudine, dreptate, adevăr, curaj, asumare, hărnicie, altruism, SPIRIT DE LUPTĂ, născut și crescut la sat, într-o familie de țărani, persecutată în comunism, cu tatăl fost deținut politic”, Robu spune că, fiind „mai hărțuit ca oricând” și neputând „dialoga cu oameni atât de josnici”, își va acționa în instanță calomniatorii, „cu excepția cazului în care ele însele sau cineva din familia lor îmi prezintă în termen de o săptămână de la comiterea calomniei un document din care să rezulte că au probleme psihice!”

Acum, o jurnalistă îi răspunde primarului cu aceeași monedă. Loredana Codruț îi amintește, astfel, primarului Nicolae Robu de faptul că și el, la rândul lui, a lansat atacuri dure la adresa jurnaliștilor – „nejurnaliștilor”, după cum îi numește acesta – care au criticat anumite poziții ale administrației locale, fără ca aceștia să recurgă, până acum, la instanțele judecătorești.

Loredana Codruț amintește de cum Robu i-a caracterizat pe jurnaliști, în martie 2018, când au existat probleme cu încălzirea în Timișoara, din cauza unei datorii a Colterm, nemulțumit de felul în care presa a relatat situația. Invocând numărul de vizualizări al conferințelor transmise pe Facebook, edilul s-a autodeclarat „cel mai tare organ de presă din Timișoara”, conform adevărul.ro.

Atunci, primarul a caracterizat jurnaliștii drept „paraziți sociali”, „cu mintea tulbure de ce consumă la terase” sau „tonomat”. Acesta considera că activitatea unora dintre aceștia poate fi comparată cu cea de prostituție. Începând de atunci, Robu a continuat cu astfel de jigniri la adresa jurnaliștilor care nu i-au fost pe plac.

„Domnule Nicolae Robu,

In calitatea mea de jurnalist jignit de dumneavoastra in repetate randuri pentru conflicte care nu ma priveau personal, vreau si eu sa stiu. Am inteles ca ii amenintati cu procese pe toti cei care va insulta, daca nu aduc adeverinte medicale din care sa rezulte ca sunt bolnavi psihic.

Avand in vedere iesirile de mai jos, eu, Loredana Codrut, cer sa stiu daca sunteti si dumneavoastra in masura sa aduceti un asemenea certificat care sa ateste ca suferiti de o astfel de dereglare. Si daca nu, spuneti-mi, jurnalistii jigniti de dumneavoastra ar trebui sa va actioneze in instanta? Asa cum amenintati sa faceti dumneavoastra? Pentru ei nu e prea mult? O fi prea mult sa inveti la scoala si sa ai totul in viata pe merit si un primar vremelnic sa vina sa te muneasca prostituata sau parazit social? Primarul ACELUI oras unde s-a murit pentru libertate?”, a scris Loredana Codruț, pe Facebook.

Despre tulburările psihice ale celor care ocupă funcții publice a scris, în ultimele zile, și Adrian Orza, consilier local și candidat la Primăria Timișoara la următoarele alegeri locale. Acesta scria, în contextul necesității testării pentru reducerea răspândirii epidemiei de Covid-19, că ar fi nevoie și de o testare a sănătății mintale a celor care ocupă funcții publice.

„E o mare fervoare- si pe buna dreptate- cu testarea populatiei in ideea eforturilor care trebuiesc duse pentru reducerea riscului pandemic. De ce oare, mai ales pe timp de “normalitate” nu se depun asemenea eforturi din partea societatii, dublate de obligativitatea verificarii sanatatii mintale a celor ce ocupa functii publice? Sigur, suna frumos si necesar # farapenali in functii publice, dar oare pe cand o campanie # sanatosimintal in functii publice? Nu e oare necesar ca populatia sa evite ca cei cu tulburari mintale sa ocupe dragatoriile pubice?”, a postat, pe pagina sa de Facebook, pe 22 aprilie, Adrian Orza.

Cu doar o zi în urmă, pe  21 aprilie, la ora 19.50, Nicolae Robu anunța că purtarea măștii și mănușilor devine obligatorie în spațiile închise din Timișoara, printr-o simplă postare pe Facebook. Decizia urmă să intre în vigoare după câteva ore. Dându-și seama că decizia vine „prea din scurt”, acesta a inventat o „perioadă de grație”, de trei zile, în care nu se dau amenzi.

Primarul, după ce mai mulți timișoreni cereau, în comentarii, ca primăria să faciliteze accesul la materialele de protecție, și-a completat postarea, spunând că „doar în comunism se «dădea»”. Ulterior, pe 23 aprilie, fie din cauza reacțiilor negative, fie pentru că au fost ascultate sfaturile specialiștilor, fie pentru că, după doar o zi, președintele Klaus Iohannis a anunțat că doar măștile vor fi obligatorii, începând cu 15 mai, Robu a propus CLSU să elimine prevederile privind mănușile, lucru care a fost și aprobat.

Comentarii

comentarii