Acasă Eveniment O mamă şi-a ascuns fata sub o pătură ca să o ducă...

O mamă şi-a ascuns fata sub o pătură ca să o ducă în Franţa

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o fată în vârstă de 10 ani, ascunsă de mama ei în locul de odihnă din interiorul unui microbuz, sub o pătură, cu intenţia de a o trece ilegal frontiera româno-maghiară.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român în vârstă de 38 ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Bulgaria. În mijlocul de transport mai călătorea o femeie în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Călăraşi. Cu ocazia controlului autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunsă în locul de odihnă din interiorul cabinei mijlocului de transport, sub o pătură, o fată în vârstă de 10 ani. Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările şi au constatat că femeia din microbuz era chiar mama fetei, care a precizat că a recurs la această metodă pentru că a vrut să ajungă în Franţa, iar micuţa nu are documente de călătorie valabile.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pentru şofer şi mamă actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii