Acasă Administraţie O nouă etapă a „Țânțariadei” terestre, săptămâna viitoare, la Timișoara. Se va...

O nouă etapă a „Țânțariadei” terestre, săptămâna viitoare, la Timișoara. Se va face și deratizare

DISTRIBUIȚI
atac tantari om

„Țânțariada”, după cum a numit-o primarul Timișoarei, Nicolae Robu, are o nouă fază săptămâna viitoare. De această dată, în perioada 18 – 31 august, dacă nu vor fi împiedicate de condițiile meteo, se vor efectua doar acțiuni terestre de dezinsecție, la care se adaugă și cele de deratizare. Firma care se va ocupa de exterminarea țânțarilor, larvelor și rozătoarelor este tot SC Coral Impex SRL, cea cu care primăria a încheiat un contract în valoare de maximum 4,6 milioane de lei, în luna aprilie.

Tratamentele de dezinsecție se vor aplica între orele 21.00 și 5.00, când circulația este mai redusă, iar insectele sunt mai active. Produsele folosite în cadrul acestei etape de dezinsecție sunt:

• Cymina Plus, având substanţa activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţariloradulţi;

• Vectobac WG, având substanţa activă Bacillusthrugiensis, pentru combaterea larvelor;

• AgroratPellet, având substanţa activă Brodifacoum, pentru combaterea rozătoarelor.

„Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timișoara și SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Menționăm că substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății”, transmit reprezentanții municipalității.

Pentru a evita orice incidente neplăcute, cetățenilor le este recomandat să nu stea sau să treacă prin zona de acțiune a utilajelor. Cu toate că sunt avizate de Ministerul Sănătății, în anumite cantități, acestea pot fi dăunătoare și oamenilor. Substanţele fac parte din grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), tip 14(Rodendicide) respectiv tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii”.

„Personalul implicat în execuţia serviciilor este calificat în funcţia de agent D.D.D., în conformitate cu legislația în vigoare și este dotat cu echipament de protecție corespunzător. Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţicetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii și lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilorşi a altor insecte producătoare de disconfort”, mai arată reprezentanții primăriei.

În acest sens, cetățenii trebuie să respecte prevederile HCL nr. 371/2007 modificată şi completată. La capitolul VI, Reglementări privind combaterea vectorilor – rozătoare, insecte, dăunători – pe raza Municipiului Timişoara, art. 24, se arată:

„constituie contravenţieşi se sancţioneazăcontravenţional cu amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

a) neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor;

b) neefectuarea lucrărilor de deratizare şidezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci), etc;

c) neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie,  odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu;

d) neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi;

e) executarea unor lucrări  de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare”.

Comentarii

comentarii