Acasă Actualitate O nouă zi cu aproape 4.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în...

O nouă zi cu aproape 4.000 de persoane vaccinate împotriva COVID-19 în Timiș

230
DISTRIBUIȚI

Joi, 13 mai, 3.982 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în Timiș: 2.391 cu vaccinul Pfizer-BioNTech, 160 cu cel al Moderna, 1.132 cu AstraZeneca și 299 cu Johnson&Johnson. În etapa I s-au vaccinat 45 de persoane; în etapa a II-a, 990; iar în etapa a III-a, 2.947. Din nou, majoritatea persoanelor vaccinate, 2.579 mai exact, au primit rapelul.

Până vineri, la nivelul județului au fost administrate 297.216 doze de vaccin anti-coronavirus: 126.269 de persoane s-au imunizat cu ambele doze, 43.628 au primit-o doar pe prima dintre cele două doze, iar 1.050 au finalizat schema de vaccinare cu Johnson&Johnson, ser administrat într-o singură doză. 1

Până în prezent, reacții adverse au fost raportate în 0,04% din cazuri, adică în număr de 128. Două dintre acestea, au fost raportate în ultimele 24 de ore. O persoană a resimțit durere toracică și transpirații, în timp ce alta a avut o reacție alergică cutanată. În ambele situații, simptomele au fost remis după aplicarea tratamentului simptomatic, respectiv antialergic.

„Vaccinarea este soluția optimă pentru imunizarea împotriva COVID-19, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, amintesc reprezentanții DSP Timiș.

Comentarii

comentarii