Acasă Actualitate „O picătură pentru viaţă”, campanie de donare de sânge la Universitatea Politehnica...

„O picătură pentru viaţă”, campanie de donare de sânge la Universitatea Politehnica Timişoara

DISTRIBUIȚI

În cadrul Săptămânii Politehnicii, ce marchează împlinirea a 97 de ani de la înfiinţarea Universităţii Politehnica Timişoara, în perioada 13 – 17 noiembrie se va derula campania de donare de sânge  „O picătură pentru viaţă” organizată de UPT în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara. Această campanie lansează un apel de solidaritate umană, încurajând populaţia să doneze voluntar sânge.

Obiectivele principale ale acestei campanii sunt acelea de a informa populaţia cu privire la importanţa existenţei unei rezerve de sânge în spitalele din judeţul nostru, cât şi conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei asupra actului de donare de sânge. Este necesar să se înţeleagă că acest produs biologic nu are un preţ, iar dăruirea lui (prin actul donării) vine în sprijinul sistemului medical, în vederea salvării multor vieţi omeneşti.

Campania se va derula după următorul program: luni, 13.11.2017, între orele 08:30-13:30, marţi, miercuri şi joi, între orele 08:00-13:00, iar vineri între orele 08:00-12:30. Campania „O picătură pentru viaţă” va avea loc la Policlinica Studențească a Universității Politehnica Timișoara și se adresează studenţilor şi cadrelor didactice din UPT, dar orice altă persoană interesată poate dona. Persoanele care donează vor avea parte de beneficii precum: 7 tichete de masă, analize gratuite la cerere, o zi liberă de la şcoală, reducere la transportul în comun pentru 1 lună.

Condiţiile care trebuie îndeplinite de donatori:

  • Peste 55 kg (fete);
  • Peste 65 kg (băieţi);
  • Minim 6 ore de somn în noaptea dinaintea donării;
  • Mic dejun uşor în dimineaţa donării;
  • Să nu fi suferit de boli infecţioase;
  • Să nu fi consumat alcool cu 24 ore înaintea donării;
  • Să nu fi suferit de intervenţii chirurgicale cu minim 6 luni înaintea donării (inclusiv tatuaje sau piercing).

 

Comentarii

comentarii