Acasă Economic O plantație de aluni realizată de italieni în Timiș produce materie primă...

O plantație de aluni realizată de italieni în Timiș produce materie primă pentru mari branduri de ciocolată din lume

DISTRIBUIȚI

Cea mai mare plantație de aluni din România este amplasată în zona colinară a județului Timiș și însumează mai bine de 700 de hectare.

Este vorba despre o investiție italiană demarată în anul 2007 de un grup de asociați italieni, care au intuit potențialul de producție al zonei corelat cu prețurile mai mult decât accesibile la terenurile agricole din zona de deal, mult mai mici decât în zonele cu cernoziom ale câmpiei timișene.

Reprezentantul investitorului italian, Daniele Uilieri, spune că ideea acestei plantații s-a născut chiar în Italia.

“Șefii noștri din Italia au plantație de aluni și s-au gândit de ce să nu facem o probă și în altă țară. Am venit în România și am văzut că aici clima este apropiată de cea din Italia. Am făcut o probă. Am cumpărat pământ în anul 2007 și am început să facem plantația în comunele Brestovăț, Ghizela și Secaș”, spune reprezentantul investitorului italian.

Deși material săditor se produce și la pepiniera de la Seleuș, din județul Arad, italienii au preferat să vină cu puieții proprii, soiuri care să reziste atât verilor secetoase, cât și celor cu exces de umiditate cum a fost cea a anului 2016.

De altfel, cultura alunului nu este foarte pretențioasă, spune tânărul inginer Ionuț Bogdan. Alunul este afectat de apa în exces și de ciupercă, precizează Ionuț Bogdan.

Livada de aluni din județul Timiș a intrat deja în producție însă este departe de potențialul maxim pe care îl va atinge abia în anul al 15-lea de la plantare. Daniele Uilieri spune că afacerea poate fi rentabilă într-o plantație care să aibă minimum 10 hectare.

“În părțile mai dezvoltate ce s-au plantat în 2007 reușim să facem o tonă de alune la hectar. În mod normal, un hectar produce trei tone de alune. Un hectar de alune înființat în primul an costă aproximativ 2.500 de euro. Întreținerea poate costa 700 de euro pe hectar pe an și cu producția de o tonă prețul a fost de aproximativ 200 de euro la 100 de kilograme”, spune Daniele Uilieri.

Alunele produse în România suferă doar un tratament primar, după care iau calea Italiei unde sunt procesate și trimise la marile branduri de pe piața mondială a ciocolatei precum Ferrero Rocher sau Raffaello.

Mai multe pe radiotimisoara.ro

Comentarii

comentarii