O parte dintre revoluţionarii din 1989, care au luptat pe bune, din primele zile, la Timişoara, împotriva regimului ceauşisto-comunisto-securist au reuşit să izbească bine în viaţă, au ajuns prin guverne, prin parlament, au reuşit să ajungă, după 30 de ani de la acel moment, să aibă o casă bună, un rost. Alţii, mai năpăstuiţi de boli şi de soartă pe parcursul acestor decenii, au ajuns la mai mare strâmtorare. Printre aceştia ştim că este chir cel supra-numit “flacăra” acelor zile, Ioan Marcu, care din parlamentar a ajuns să fie întreţinut din mila mănăstirilor din Caraş-Severin, iar Valentina Lucaciu se chinuie să aibă o locuinţă decentă. A primit una de la Primăria Municipiului Timişoara, dar se plânge că nu se poate trăi acolo, pentru că este mizerie: mucegai, tavan cu probleme, iar familia (copilul) cu probleme de sănătate, riscă să încaseze mai multe boli. Valentina spune că a cerut ajutor şi audienţe de la primărie, dar nu le-a primit. Nici la primarul Nicolae Robu nu a ajuns. Disperată, va pleca astăzi la Bucureşti, la autorităţile centrale, să ceară sprijin. Apoi, dacă nu va fi ajutată, va intra în greva foamei în faţa primăriei din Timişoara, sub ferestrele primarului Nicolae Robu.
