Acasă Actualitate O seară magică la Palatul Cultural din Arad

O seară magică la Palatul Cultural din Arad

DISTRIBUIȚI

Concertul tradițional de colinde al UAV a adus bucuria Crăciunului și vestea Nașterii Mântuitorului în sala Palatului Cultural.

Au colindat cu bucurie arădenilor prezenți la evenimentul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul UAV: corul mixt „Sf. Maxim Mărturisitorul”, dirijor Bogdan Mureșan și corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, dirijor Tiberiu Ardelean”.

Mesajul sărbătorii a fost adus de Mitropolitul Banatului care a prezentat rolul colindelor în spiritualitatea românească.

Au fost prezenți la eveniment: Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, rectorul UAV, Ramona Lile împreună cu conducerea universității, reprezentanți ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, conducerea Facultății de Teologie, cadre universitare, studenți .

A fost o ediție specială în memoria celui care, în urmă cu 30 de ani, a creat tradiția acestui concert de colinde, profesorul Gheorghe Buta. Un moment emoționant a fost decernarea Medaliei și Diplomei aniversare Bicentenarul Teologiei arădene, mamei regretatului profesor, invitată de onoare a concertului.

La finalul evenimentului, Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad i-a fost conferită Diploma de excelență și Placheta comemorativă, din partea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de învățământ teologic ortodox la Arad, de către Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, împreună cu Ioan Radu, președintele Senatului.

Concertul de anul acesta a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Vasile Vlad.

 

Comentarii

comentarii