Poliţiştii au stabilit că victima a fost lovită de camion cu o seară înainte, cadavrul fiind descoperit abia marţi dimineaţă.
“Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în seara zilei de 24 octombrie, în jurul orei 20.20, o autoutilitară care se deplasa pe DN 76, spre judeţul Hunedoara, a accidentat mortal o femeie de 43 de ani, din Vaţa de Jos, după care şi-ar fi continuat deplasarea. În urma investigaţiilor efectuate, vehiculul a fost depistat pe raza localităţii Sânmartin, din judeţul Bihor, conducătorul acestuia fiind o femeie de 34 de ani, din judeţul Bihor. Persoana în cauză a fost condusă la audieri, urmând a fi reţinută pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare”, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Cadavrul a fost descoperit de localnici din satul arădean Hălmagiu, iar poliţiştii au avut nevoie de câteva ore pentru identificarea victimei, pentru că era din alt judeţ.
Comentarii
comentarii