Acasă Actualitate O săptămână pe lună, poliţiştii vor merge doar de formă la serviciu?

O săptămână pe lună, poliţiştii vor merge doar de formă la serviciu?

DISTRIBUIȚI

90% dintre poliţiştii sindicalişti au votat pentru blocarea totală a sistemului…
Foarte probabil, din septembrie, mii de poliţişti din ţară vor lucra cu 25% mai puţin. Liderii sindicali ai poliţiştilor din întrega ţară sunt negrii de supărare după ce toate căile de negociere pentru recâştigarea procentului pierdut din salariu au fost închise.

Ei sunt hotărâţi să blocheze, cel puţin parţial, sistemul. Oamenii legii au ajuns la disperare după ce mai multe sporuri şi drepturi au fost tăiate, iar salariile le-au fost diminuate cu 25%.

Malcoci: „Aplicăm aceeaşi măsură pe care guvernanţii ne-au aplicat-o nouă”

Comisartul-şef Doinel Malcoci, liderul Sindicatului Poliţiştilor din Timiş, spune că oamenii legii au ajuns cu cuţitul la os şi trebuie organizat un protest radical. „Nu mai ieşim în stradă, nu mai avem cu cine negocia, vom aplica aceeaşi măsură pe care guvernanţii ne-au aplicat-o nouă. Cel mai probabil, vom ajunge să protestăm 25% din timpul petrecut la lucru. Efectiv nu vom lucra o săptămână pe lună, deoarece nu mai suntem plătiţi pentru acest lucru. Colegii mei, sindicaliştii din poliţie, au votat pe baza unor chestionare la nivel naţional. 90% din aproape 30.000 de poliţişti, câţi au completat aceste chestionare, vor blocarea totală a sistemului”, ne-a declarat Doinel Malcoci. Totul se va decide marţi, de la ora 14, în cadrul unei videoconferinţe naţionale cu toţi liderii de sindicate ale poliţiştilor din România. Conform legii, cuvântul „grevă” nu poate exista în vocabularul oamenilor în uniformă.

Cazurile grave vor fi tratate ca şi până acum

Mai marii poliţiei Timiş nu prea vor să comenteze decizia sindicaliştilor. Recent întors din concediu, comisarul-şef Gehorghe Popescu, şeful IPJ Timiş, nu vrea sau nu poate să spună două vorbe despre protestul colegilor lui. Reţinut, dar totuşi mai vorbăreţ, a fost Florin Bolbos, adjunctul IPJ Timiş. „Nu pot să comentez ceva ce nu am văzut. E dreptul sindicaliştilor să întreprindă toate demersurile legale, dar despre o blocare a sistemului nu cred că poate fi vorba. Nu înţeleg de ce ar mai veni la lucru, dacă nu vor să lucreze”, ne-a spus comisarul Florin Bolbos. Liderul sindicatului poliţiştilor din Timiş promite că oamenii legii vor asigura totuşi asistenţa în cazurile grave. „Chiar dacă vom protesta şi nu vom lucra 25% din timpul efectiv, nu vom neglija cazurile cu adevărat grave. Acţiunile săvârşite cu violenţă, crimele, accidente grave trebuie rezolvate urgent. Nu vom băga în seamă doar cazurile care pot fi amânate”, mai susţine Malcoci.

 

Comentarii

comentarii