Acasă Cultura O trupă de teatru din Croaţia prezintă un spectacol la Timişoara

O trupă de teatru din Croaţia prezintă un spectacol la Timişoara

DISTRIBUIȚI

De cealalta parte Teatrul Tineretului ZagrebTeatrul Naţional continuă seria evenimentelor derulate în cadrul proiectului european „Spectacolele ETC”. Astfel, duminică, 16 februarie, de la ora 19.00, în Sala 2 a Teatrului Naţional va avea loc reprezentaţia spectacolului „De cealaltă parte”, de Nataša Rajković şi Bobo Jelčić, o producţie Youth Theatre din Zagreb.

Spectacolul a fost invitat la cele mai importante festivaluri de teatru din Europa, fiind considerat reprezentativ nu doar pentru teatrul croat, ci şi pentru cultura croată contemporană. Atât publicul, cât şi critica au numit spectacolul „unul dintre cele mai importante evenimente culturale croate ale acestui deceniu”.
„De cealaltă parte spune povestea unor oameni singuri a căror viaţă ar putea fi descrisă ca banală. Pentru ei, însă, este singurul lucru pe care îl au. Poate nu este surprinzător ca la patruzeci de ani să ai senzaţia că existenţa ta nu prea are sens. La treizeci de ani este normal să vrei mai mult de la viaţă şi să pretinzi să fii acceptat de ceilalţi aşa cum eşti. Şi poţi spune cuiva de douăzeci şi cinci că e încă foarte tânăr şi că de abia urmează să vadă. Am putea adăuga şi că în cele din urmă totul va fi bine. Dar ca să fim corecţi, trebuie să spunem şi că nu e obligatoriu să iasă aşa. Că nu se ştie. Că nu e sigur. Şi că toate astea depind, în cele din urmă, de noroc. Şi că celor cu noroc le e mai uşor, iar cei care nu au parte de noroc ar trebui ajutaţi. Şi că trebuie să învăţăm să-i distingem pe unii de ceilalţi, pentru a deveni mai buni, şi să încetăm să închidem uşa celor nefericiţi, doar pentru că ne e mai uşor să credem că ei sunt singurii vinovaţi. Unii chiar nu sunt”, scrie Codruţa Popov, secretar literar la Teatrul Naţional Timişoara, în avancronica spectacolului.
Biletele se pot achiziţiona online, pe www.tntimisoara.com, sau de la Agenţiile Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti” – str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2” – Parcul Civic), de marţi până duminică, între orele 11-19.
Proiectul „Spectacolele ETC” se concretizează prin schimburi de spectacole între teatre din Europa. Teatrul Regal „Zetski Dom” din Cetinje, Muntenegru, a deschis acest proiect prin spectacolul reprezentat la Timişoara în luna mai 2013 („Katzelmacher”), iar Teatrul Naţional a avut reprezentaţii cu spectacolul „Interzis accesul animalelor” la teatrul muntenegrean şi la Teatrul Tineretului din Zagreb, Croaţia, în luna noiembrie a anului trecut.

Comentarii

comentarii