Acasă Actualitate Oamenii din Răchita s-au plâns primarului Ioan Ihasz. Acesta i-a ascultat, după...

Oamenii din Răchita s-au plâns primarului Ioan Ihasz. Acesta i-a ascultat, după câteva luni, iar probleme se apropie de rezolvare

628
DISTRIBUIȚI

În satul Răchita din comuna Dumbrava, încă de acum câteva luni, locuitorii de pe o strada mai lăturalnică s-au plâns primarului că drumul nu este asfaltat, că pe marginea acestuia cresc buruieni și că nu există iluminat public. La acel moment, ei au văzut că la alte străzi, poate mai importante, din satul Dumbrava deja se lucra. Ioan Ihasz, primarul UDMR al comunei Dumbrava, îi asigura că le va veni și lor rândul. Și s-a ținut de cuvânt, mai aproape de alegerile locale ce-i drept, dar, într-adevăr, s-a ținut.

Pe 21 mai, când și noi l-am contactat prima dată, ne-a spus: „Unele străzi deja sunt în lucru, altele au fost și finalizate. Avem în acest program 9,7 kilometri de străzi de asfaltat. Este realizat prin PNDL II. Acum, turnăm patru străzi, fiecare de patru metri lățime. Se toarnă câte două straturi. Sâmbătă, săptămâna asta, vom așeza stratul de uzură, în prima etapă. Mai avem încă trei străzi în următoarea etapă, care, conform programului, se va desfășura la sfârșitul lunii iunie. Înaintăm și cu pregătirea următoarelor străzi. (…) În funcție de vreme, dorim să pregătim toate străzile, vom avea peste tot inclusiv accesul în curți – podurile – făcute. În vara vom începe și cu realizarea șanțurilor”.

La acel moment, primarul ne promitea că se gândește la investiții în toate satele din comună – Dumbrava, Răchita și Bucovăț –, poate tot prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar „toate la timpul lor”. O altă problemă care afecta la acel moment locuitorii comunei era lipsa iluminatului stradal. Primarul ne spunea că e vina companiei Enel, care urma să înlocuiască mai multe cabluri. Din câte spunea primarul, tensiunea curentului electric, în loc să fie de 220 V, era de doar 190. „Pentru unele străzi, este prima oară de când exista curent când se vor schimba stâlpii și cablurile afectate. În unele cazuri, deja s-au schimbat. Urmează și în alte părți să se schimbe stâlpii afectați. (…) Am reușit să aducem îmbunătățiri. Nu aveam decât 190 de volți, am adus-o (tensiunea – n.r.) la 220”.

Acum, după ce au fost asfaltați cei aproape 10 kilometri prevăzuți în proiectul realizat din fonduri guvernamentale, în valoare de 8,1 milioane de lei, a venit și rândul locuitorilor străzii aflate spre ieșirea din Răchita. Nu au încă drumul asfaltat, dar urmează. „Am reușit, într-un final, să ajungem și pe acea stradă. Am pus momentan pietriș. Prin munca noastră și cu concursul astrelor, care într-un final s-au aliniat și pentru locuitorii acelei străzi, vom aveam, în curând, și asfalt”, ne-a spus pe 24 septembrie primarul Ioan Ihasz. Localnicii se arată bucuroși că au fost băgați și ei în seamă de administrație, fiind, între timp, rezolvate și problemele iluminatului și buruienilor.

Comentarii

comentarii