Arădenii păstrează obiceiurile din Săptămâna Mare, moştenite din străbuni. În satul Cherteluş se perpetuează un vechi obicei legat de sărbătoarea Paştelui. În fiecare an, familia unui gospodar de vază îşi anunţă intenţia de a deveni „Naşul Paştelui”. În Joia Mare, familia respectivă pregăteşte „coşare” cu colaci, prescuri, ouă vopsite şi un miel care sunt plimbate într-o procesiune pe străzile satului până la biserică, unde sunt sfinţite de preot. În comuna arădeană Almaș, în Joia Mare, este păstrată altă frumoasă tradiţie din bătrâni.
Rug în flăcări în faţa bisericii din Almaş
În comuna arădeană Almaș, tradițiile se păstrează nealterate. Tradiţia comunei spune că în momentul în care paştele intră în biserică, în Joia Mare, în faţa bisericii trebuie să fie aprins un foc. Tinerii comunei au grijă să aprindă şi să întreţină rugul din faţa lăcaşului de cult. De multe ori, iau parte la acest obicei vechi atât tineri ortodocşi cât şi neoprotestanţi care spun că este vorba despre un obicei vechi al locului pe care îl respectă şi ei. Băieţii aleg buşteni mari, pe care îi împing în faţa gardului bisericii, unde se aprinde rugul care va arde până în a treia zi de Paşti.
Rugul din faţa bisericii din satul arădean Almaş prilejuieşte şi alt obicei, cel al încondeierii ouălor. Femei şi fete, îmbrăcate în costume păstrate din generaţie în generaţie, se adună în jurul rugului pentru a încondeia ouăle. Bătrânele transmit meşteşugul celor tinere, aşa cum l-au învăţat şi ele de la mamele şi bunicile lor. Femeile împodobesc ouăle cu modele specifice Almaşului, dintre care nu lipsesc creanga de brad sau frunza de stejar. Ele îşi confecţionează singure şi uneltele folosite pentru încondeierea ouălor de Paşte.
Focul are semnificaţii multiple pentru sătenii din Almaş. În primul rând, după cum a explicat fostul preot paroh din comună, părintele Ioan Daşcău, el simbolizează purificarea şi tăria credinţei pe care nu o poate stinge vântul patimilor. Tot focul continuă litera Evangheliei, care spune că în timpul în care Hristos era la judecată, poporul se încălzea la foc, aşteptând sentinţa. Întreţinerea focului este o operaţiune care cade în sarcina tinerilor comunei. În jurul flăcării se adună bătrânii şi tinerii satului, care povestesc, creând o punte între generaţii. Focul aprins în Joia Mare arde neîntrerupt până în a treia zi de Paşti. Părintele Daşcău spune că tradiţiile pascale s-au păstrat la Almaş nealterate chiar şi pe vremea comunismului, cu toate că atunci s-au încercat manevre de intimidare pentru împiedicarea aprinderii focului din faţa bisericii. Sătenii sunt mândri de obiceiurile lor, pe care vor să le transmită şi generaţiilor viitoare.
„Naşul Paştelui”, un vechi obicei păstrat în satul arădean Chereluş
La Chereluș, în județul Arad, este păstrat un obicei unic: în fiecare an, familia unui gospodar de vază din localitate îşi anunţă intenţia de a deveni „Naşul Paştelui”. În Joia Mare, acasă la Naș se reuneşte toată suflarea satului. Femeile, coordonate de soţia acestuia, pregătesc „colăceii” tradiţionali, un fel de gogoşi de post, cu care sunt serviţi sătenii înainte de a pleca în procesiunea spre biserică. În cinci coșuri se pun colăcei şi câte 9 ouă vopsite. Întotdeauna numărul de ouă din coşare trebuie să fie impar. Sătenii se adună într-o coloană condusă de familia Naşului şi pleacă spre biserică, de unde au fost scoşi prapurii care au fost purtaţi de copii şi tineri într-o procesiune pe străzile satului, revenind acasă la Naş. Aici oamenii, conform obiceiului, au fost omeniţi cu pahare de ţuică, sucuri şi colăcei. Între timp, femeile şi tinerele fete au pregătit un miel viu, pe capul căruia a fost pusă o cunună simbolizând cununa jertfei lui Hristos. După aproximativ o oră, se formează coloana a doua, în frunte cu zece fete, dintre care două au purtat coşul cu mielul iar celelalte opt, coşuri cu colaci şi ouă vopsite. Au urmat tinerii cu prapurii bisericii, Naşul Paştelui, familia sa şi sătenii. Procesiunea se oprește la biserica din sat, unde preoții oficiază o slujbă specială. Coșurile rămân în altar pentru a fi sfințite în Noaptea Învierii. Mielul urmează şi el să fie sacrificat în Ajunul Învierii.
