Acasă Economic Şomeri şi datorii neplătite, după închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii...

Şomeri şi datorii neplătite, după închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad

DISTRIBUIȚI

autostrada-nadlac-arad

Închiderea şantierului la lotul 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, după falimentul Alpine Bau, a lăsat fără locuri de muncă aproximativ 600 de oameni doar din oraşul arădean Pecica, unde există şi firme care au de recuperat sute de mii de lei de la firma respectivă sau de la subcontractori.

Construirea lotului 2 al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, a fost oprită cu puţin timp înainte de finalizare, astfel că există asfalt pe 80 la sută din traseu, şoferii fiind opriţi să circule doar de bariere şi de echipe de agenţi de pază aflate la joncţiunea cu DN7. De altfel, acest segment al coridorului IV pan-european pare mai bine păzit decât o bază militară, numeroase echipe de agenţi de pază patrulând continuu. Breteaua de legătură între autostradă şi DN7 nu e asfaltată, însă drumul de câţiva kilometri din pământ bătătorit poate fi parcurs cu uşurinţă de către şoferi, până în locul în care începe asfaltul. “Dacă nu ar fi bariera, aş intra pentru că vreau să ajung la aeroportul din Arad şi pe aici aş scurta drumul cu zece kilometri. Dar nu mă lasă, am încercat deja”, a spus un şofer. Pe viitorul drum distanţa dintre Pecica şi Arad s-ar reduce la câteva minute. Şoferii ar putea coborî în oraş, în apropiere de aeroport sau ar putea merge direct până la Timişoara, ocolind oraşul. Deocamdată, însă, există doar asfalt, fără deliminarea benzilor şi sensurilor de circulaţie. Nu există parapeţi, garduri de protecţie, iar pasajele şi podeţele nu sunt finalizate, în timp ce indicatoarele rutiere sunt doar în câteva locuri. Vestea că autostrada nu va fi finalizată curând nu a fost o surpriză pentru şoferi. “Credeţi că ne mirăm? Autostrăzile sunt un blestem în România, vor mai trece zece ani până când vom ajunge în Capitală de la Nădlac pe autostradă”, spune un şofer de camion care parcurge săptămânal drumul între Bucureşti şi Munchen.

600 de oameni din Pecica au rămas fără serviciu

Edilul din Pecica, oraş sufocat de traficul de pe DN7 – care în mare măsură s-ar fi mutat pe autostradă dacă segmentul cuprins între Arad şi frontieră era finalizat – spune că e un “adevărat ghinion că s-au oprit lucrările pe ultima sută de metri”. “Dacă pe lotul 1 s-au oprit din cauza unor fraude, la lotul 2 a falimentat constructorul. Nu se poate ghinion mai mare, mai ales pentru oraşul nostru, asupra căruia oprirea şantierului are un impact economic negativ destul de important”, afirmă primarul oraşului Pecica, Petru Antal. Conform acestuia, aproximativ 600 de localnici au avut de lucru cât timp şantierul era deschis, însă după sistarea lucrărilor, mulţi au rămas cu salarii neîncasate şi nu şi-au mai găsit alt serviciu. “În jur de 600 de oameni din Pecica au rămas fără serviciu. Grav este şi că firme care subcontractaseră lucrări de la Alpine au mari sume de încasat şi, la rândul lor, au datorii către firme din Pecica. E un cerc vicios care ar putea conduce la alte falimente locale”, a spus edilul. Conform primarului, firme locale de transport au de recuperat aproximativ 100.000 de lei de la Alpine sau subcontractori, iar alte numeroase societăţi comerciale locale au de încasat facturi restante cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei. “Trei restaurante care serveau masa muncitorilor au de primit între 10.000 şi 40.000 de lei. Mai sunt firme de vulcanizare, de piese auto şi altele care livrau materiale sau asigurau servicii, tot cu facturi neîncasate de peste 10.000 de lei. Practic, Alpine plătea periodic, când se adunau două-trei facturi, însă în ultimele luni nu a mai plătit nimic”, a mai spus primarul. Edilul a mai afirmat că, până recent, de paza autostrăzii se ocupase o altă firmă, din Bucureşti, care a angajat o sută de localnici din Pecica, însă care au rămas fără locuri de muncă şi cu salarii restante pe ultimele trei luni. “Acestea sunt doar o parte din dezavantajele blocajului creat la autostradă. Mai sunt cele care ţin de siguranţa rutieră, în condiţiile în care Pecica e traversată pe DN 7, în fiecare zi, de până la 10.000 de vehicule, o pare parte reprezentând traficul greu. Avem între 10 şi 20 de accidente grave pe an din aceasta cauză. Dacă se termina la timp autostrada, acum circulaţia era foarte lejeră orin oraş, cu riscuri minime”, a declarat primarul.

Traficul greu s-a intensificat şi mai mult pe DN 7

Şeful Poliţiei Autostrăzi Vest, comisarul Teodor Tudur, afirmă că traficul greu s-a intensificat şi mai mult pe DN 7, după deschiderea podului de la Calafat. “Finalizarea lotului 2 era benefică pentru că traficul greu intra mai repede pe autostradă şi se circula în siguranţă, având în vedere că odată cu deschiderea podului rutier Calafat peste Dunăre traficul de mărfuri a crescut semnificativ pe relaţia Nădlac – Lugoj – Turnu-Severin – Calafat”, a declarat Tudur. Spre comparaţie, de la deschiderea autostrăzii Arad – Timişoara, pe DN69, care leagă cele două oraşe, au fost înregistrate doar câteva accidente rutiere grave. “Pe DN69 au scăzut foarte mult valorile de trafic şi numărul accidentelor. Evenimentele majore au devenit rare pentru că traficul s-a mutat, în mare parte, pe autostradă. Din punctul de vedere al siguranţei în circulaţie, autostrada a fost un mare câştig şi aşteptăm să se întâmple la fel şi pe relaţia Nădlac-Arad”, a spus şeful Poliţiei Rutiere Arad, comisarul Dorin Goileanu. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, declară că în tot judeţul există firme care au de recuperat bani de la Alpine şi care sunt în situaţie financiară grea din cauza blocajului. “Sunt multe firme din judeţ care au furnizat materiale sau servicii pentru construirea lotului II şi care au de recuperat sume foarte mari, unele riscând să intre în faliment şi să genereze şomaj. Dincolo de aspectele sociale şi economice, este grav că nu reuşim să ne legăm la circuitul european de autostrăzi, în condiţiile în care Ungaria e aproape de graniţă cu partea sa din coridorul IV”, a declarat Ioţcu. Reprezentanţi ai CNADNR spun, neoficial, că sunt mici şanse ca lucrările pe lotul 2 să fie reluate în acest an, pentru că procedurile de desemnare a unui nou constructor vor dura mai multe luni, iar apoi sezonul rece ar putea ţine blocate lucrările.

Compania Alpine a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în Austria

În acest moment, terasamentele de la pasajele rutiere de pe autostradă sunt vizibil afectate de oprirea lucrărilor, pentru că, în urma ploilor, pe unele porţiuni s-a surpat încărcătura de pământ. Construcţia autostrăzii Nădlac – Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno – portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro. Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate. La sfârşitul lunii noiembrie, CNADNR a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar în această lună a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 kilometri, al tronsonului de autostradă Nădlac – Arad, după falimentul constructorului austriac Alpine Bau. Compania Alpine a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în Austria după cel de-al Doilea Război Mondial. Alpine a cerut intrarea în insolvenţă la sfârşitul lunii iunie. Compania este închisă şi vândută pe bucăţi, după ce proprietarul FCC şi băncile creditoare au refuzat să asigure fonduri de 3 milioane de euro pe zi pentru a continua lucrările la proiectele de construcţii în lucru. Alpine Holding este deţinută de Fomento de Construcciones&Contratas (FCC), cea mai mare companie de construcţii din Spania, de asemenea prezentă în România. Senatorul PDL de Arad Traian Igaş, fost ministru al Administraţiei şi Internelor, susţinea recent că abandonarea şantierului a produs deja probleme la terasamente. “La faţa locului se poate vedea cu ochiul liber că nu se lucrează nimic. Mai mult, dacă ne va prinde toamna cu lucrările blocate, terasamentele vor fi afectate de ploile abundente, pentru că deja au început să se deterioreze”, spunea Igaş. Pentru finalizarea lucrărilor la primul lot al autostrăzii Nădlac – Arad, de 22 de kilometri, CNADNR estima că va desemna în august constructorul, urmând ca proiectul să fie încheiat într-un an de la data semnării contractului.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii