Omul potrivit la locul şi la momentul potrivit

Sunt convins că în calitatea sa de prim edil al Timişoarei timp de 16 ani profesorul Gheorghe Ciuhandu a fost şi va rămâne, cel puţin în amintirea celor care iubesc Timişoara, omul potrivit la locul şi la momentul potrivit. De ce? Mai întâî, pentru că Gheorghe Ciuhandu a iubit şi va iubi mereu Timişoara. Apoi, pentru că a ştiut mai bine decât mulţi alţii ce riscuri majore afectau acum două decenii fezabilitatea culturală, economică şi urbanistică a Timişoarei. Şi mai ales pentru că s-a implicat cu curaj şi competenţă în contracararea acestor riscuri. Dar despre ce riscuri este vorba?
După cum este cunoscut, în epoca de aur a protocronismului s-a reuşit în mare măsură o manipulare fără precedent a mentalului colectiv prin ideologizarea naţional-comunistă a majorităţii informaţiilor, a conceptelor şi a literaturii de specialitate din domeniul culturii, istoriografiei, sociologiei şi politologiei. „Descris adesea în termeni peiorativi, într-o manieră care trădează o anumită tendinţă de a lăsa în afara discuţiei o serie de manifestări considerate drept aberaţii şi la care au subscris o parte semnificativă a mediului academic, dar şi a populației, la o privire mai atentă, protocronismul este mai mult decât «exagerări» şi exces tradiţionalist. Protocronismul a fost un fenomen complex, cu multiple faţete, care s-a manifestat în mediul cultural, politic, în cercetarea ştiinţifică şi, cel mai important, în percepţia populaţiei asupra trecutului şi a destinului ei.” (1, p.6).
În aceste condiţii, interculturalitatea atât de specifică şi de distinctivă a Banatului şi a Timişoarei a reprezentat o imensă provocare şi mai ales frustrare pentru propagandiştii şi instituţiile regimului Ceauşescu. Drept urmare, istoria habsburgică a Banatului şi a Timişoarei, perioada în care Banatul şi Timişoara au preluat cu succes valorile civilizaţiei europene, a fost pusă între paranteze sau mistificată grotesc de către ideologii naţional-comunismului. Astfel, evenimente şi informaţii relevante ale istoriei habsburgice a Banatului, aşa cum sunt cele prezentate în continuare, au fost cenzurate în mod sistematic de ideologii naţional-comunişti: „Spre deosebire de alte regiuni, în care ideile iluminist-romantice au contribuit doar la dezvoltarea limbilor comunitare, în cazul Banatului deschiderea spre modernitate a fost facilitată de legăturile şi ideile receptate şi promovate de grupurile sociale, religioase şi lingvistice. În cazul intelectualităţii române se observă multiplicarea legăturilor cu oamenii şi cu ideile profesate în Valahia şi în Transilvania; în acelaşi timp, intensificarea relaţiilor cu instituţiile de învăţământ din Buda, Karlowitz, Viena, Paris. Personalităţi ca Paul Iorgovici, Moise Nicoară, Constantin Diaconovici-Loga, eftimie Murgu au intrat într-un dialog cu reprezentanţii austriecilor, sârbilor, maghiarilor, evreilor din interiorul regiunii, dar şi din afara ei. Alături de limba maternă, intelectualii români din secolul al XIX-lea îşi însuşiseră germana, maghiara, sârba şi latina. Cu toţii publicau în Editura Universităţii din Buda sau aceea a Tipografiei Kurzbok din Viena.” (2, p. 33-34).
Nici perioada interbelică a Banatului și a Timișoarei nu a avut parte de o soartă mai bună, ca să spun așa, în cadrul istoriografiei și a politicii culturale protocroniste. În discursul protocronist, oficial sau privat, starea de normalitate culturală a Banatului și a Timișoarei din perioada interbelică a fost mistificată prin promovarea sistematică a ideii că bănățenii și timișorenii interbelici au reușit anumite performanțe economice, dar nu și culturale. De câte ori nu am auzit de la mercenarii protocronismului că Timișoara interbelică a fost un oraș burghez și incult, un oraș în care se mânca bine, se bea multă bere, dar nu se citeau cărți și nu se mergea la teatru! Dar, oare, așa au fost Banatul și Timișoara în perioada interbelică? Nu, nici vorbă! În perioada interbelică, caracteristica distinctivă a Banatului și a Timișoarei nu era doar nivelul ridicat de trai. Așa cum rezultă din următoarea mărturisire a unui cunoscut pictor bănățean, în Banatul interbelic și în Timișoara intebelică cultura se afla la ea acasă: „Am absolvit Academia de Arte din Berlin. Pe urmă și cea de la Roma. Aș putea să rămân aici. Sau, cel puțin, pe undeva, prin apropierea marelui oraș. Cu alte cuvinte, am de ales. Să rămân. Sau să mă întorc acasă. În Banat. La Comloș. Am ales să mă întorc. De ce? Fiindcă oricum nu văd nici o diferență. Am acolo, sau mai bine zis aici în sat, comenzi pentru care primesc o remunerație bună. În lei de argint. Bani buni oriunde în Europa. Am găsit un club frecventat asiduu de intelighenția sătească și o cafenea. Sunt terase și grădini de vară unde se cântă serile la pian. (Sunt și femei frumoase). Și, în sfârșit… sunt acasă!” (3, p.5). Cu toate acestea, propaganda protocronistă a reușit „performanța” de a inocula în foarte multe minți ideea perversă că bănățenii nu au avut și nu au apetență pentru cultură. Deși în perioada interbelică în Banat erau cele mai multe biblioteci, tipărituri, coruri, fanfare, trupe de teatru și cenacluri literare (chiar și la sate) la 1000 de locuitori comparativ cu restul României, foarte mulți români indoctrinați prin protocronism au fost și continuă să fie convinși că bănățenii „nu au dat nimic culturii române”.
Pe de altă parte, economia României a fost grav afectată în ultimile două decenii de așa-numitul capitalism fără capitaliști. Dar ce este capitalismul fără capitaliști? Capitalismul fără capitaliști este un fenomen specific Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Slovaciei, Sloveniei și Ungariei. În aceste țări capitalismul a fost inventat imediat după 1989 și creat de sus în jos de o elită politică, tehnocratică și managerială „cu rol de intelighentia care și-a asumat rolul de a civiliza propriile societăți și de a crea instituțiile pieței: piața muncii și piața de capital”. (4, p.4). Evident, capitalismul fără capitaliști a implicat și va implica pe termen lung costuri sociale substanțiale, mai ales în România, unde centralismul excesiv și corupția endemică din administrația publică, procedurile ineficace și frauduloase prin care s-a privatizat patrimoniul economic acumulat în anii regimului comunist, respectiv penuria de capital și de competență managerială au generat disfuncții majore în ceea ce privește fiabilitatea și fezabilitatea fostelor intreprinderi socialiste. Ca să nu mai vorbim de faptul că înainte de 1989 infrastructura de transport era enclavizată datorită politicii ganițelor închise impuse de Nicolae Ceaușescu.
În al treilea rând, nu trebuie să uităm că în anii regimului Ceaușescu și mentenanța corectivă și cea preventivă a patrimonului urbanistic al Timișoarei a fost cu totul și cu totul necorespunzătoare. Din acest motiv, toată infrastructura stradală, în special cea din vechile cartiere ale Timișoarei, și mai ales clădirile construite în secolele XVIII, XIX, la inceputul secolului XX și în perioada interbelică erau grav degradate în 1989.
După cum este cunoscut, Gheorghe Ciuhandu a fost ales pentru prima oară primar al Timișoarei în 1996, într-un moment în care speranțele timișorenilor privind calitățile de lider și competența noul primar erau foarte mari. Au fost aceste speranțe lipsite de realism? În opinia mea, Gheorghe Ciuhandu a confirmat în toți cei 16 ani în care a condus Prmăria Timișoarei excepționale aptitudini manageriale, dublate de o implicare exemplară în soluționarea dificilelor probleme menționate anterior.
Înainte de orice, Gheorghe Ciuhandu a inițiat și a supervizat multiple proiecte și acțiuni având drept scop ameliorarea rapidă și semnificativă a calității și a notorietății activităților culturale specifice Timișoarei, Banatului și României. Astfel, Gheorghe Ciuhandu a lansat și a susținut cu consecvență în ședințele Consiliului Local Timișoara un set de proiecte culturale privind desecretizarea istoriei Timișoarei, a Banatului și a României. Multe din aceste proiecte au fost operaționalizate și sunt foarte bine cunoscute și apreciate. De exemplu, ansamblul sculptural din centrul Timișoarei care celebrează personalitați marcante ale istoriei Timișoarei, Banatului și României: Eugeniu de Savoya, Claudius Florimund Mercy, Alexandru Mocioni, Sever Bocu, Carol Telbisz, Torok Janos, Stan Vidrighin, Dositej Obradovic, Romul Ladea, Bela Bartok, Ioachim Medoia, Virgil Birou, Cornel Mikloși, Deliu Petroiu. Apoi, lansarea acum doi ani a proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Din păcate, nu toate proiectele culturale importante inițiate de Gheorghe Ciuhandu și de consilierii aleși de timișoreni au putut fi finalizate. Unul dintre acestea, introducerea în școlile din Timișoara a unui manual de istorie a Timișoarei, a fost interzis de autoritățile de la București fără niciun fel de argument sau motivație!
În ceea ce privește contribuția lui Gheorghe Ciuhandu la soluționarea complicatelor probleme economice care au afectat timișorenii în perioada 1996-2012, aceasta a fost extrem de eficace și de eficientă. Astfel, Gheorghe Ciuhandu a fost primul dintre primarii marilor orașe ale României care a înțeles că principala problemă care trebuie soluționată printr-o politică eficace pe termen mediu și lung o constituie crearea unor noi locuri de muncă, în condițiile în care majoritatea fostelor intreprinderi socialiste nu mai erau fezabile din punct de vedere tehnologic, comercial și financiar. Și în timp ce autoritățile de la București au încercat – fără succes, desigur, să amâne declanșarea șomajului de masă determinat de ineficacitatea și ineficiența economiei reale prin subvenționarea pierderilor, stimularea pensionărilor anticipate, prelungirea studiilor academice și liberalizarea emigrărilor, Gheorghe Ciuhandu a înțeles că așa-numita tranziție de la socialism la capitalism nu va fi posibilă în România decât prin internalizarea investițiilor strategice ale companiilor multinaționale, în special a celor cu competivitate ridicată. În consecință, Gheorghe Ciuhandu s-a implicat cu o mare dăruire în acest proiect în calitate de lider formal și informal, asfel că, treptat, ceea ce părea doar o idee a devenit realitate incontestabilă. După 16 ani de la demararea acestui proiect, în care s-a implicat nu doar executivul Primăriei Timișoara, ci și Consiliul Local Timișoara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, Consiliul Județean și Prefectura Timiș, mediul academic timișorean, experți timișoreni, autoritățile diplomatice din România ale Germaniei, SUA, Italiei, Franței, Regatului Unit, Olandei, Serbiei și nu în ultimul rând media timișoreană, efectele pozitive în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă și creșterea competivității la export a economiei timișorene și a județului Timiș sunt incontestabile.

2012 (1.01 –  31.08)

Surse de date: 1. Institutul Național de Statistică, Buletin statistic lunar județean, 10/2012; 2. Comisia Centrală Pentru Recensământul Populației și al Locuințelor 2011, Comunicat de presă, 24 august 2012.

Într-adevăr, datele anterioare reflectă cu claritate principala disfuncție a economiei românești din ultimii 23 de ani: gradul redus de competivitate a exporturilor. Ori, cuantificând competivitatea exporturilor prin raportarea excedentelor comerciale la valoarea exporturilor, rezultă că în prezent doar exporturile companiilor din Argeș, Timiș, Arad, Sibiu, Brașov, Olt, Alba, Galați, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Tulcea, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Buzău, Vâlcea, Neamț, Brăila, Caraș-Severin, Botoșani, Mehedinți, Teleorman, Vaslui și Gorj sunt mai mult sau mai puțin competitive, în timp ce exporturile companiilor din București, Constanța, Ilfov, Bihor, Satu Mare, Prahova, Mureș, Cluj, Covasna, Iași, Harghita, Ialomița, Bacău, Suceava, Vrancea, Dolj și Giurgiu sunt în totalitate necompetitive. Clasificând acum entitățile administrative menționate în funcție de valoare excedentelor sau a deficitelor comerciale realizate în primele 8 luni din anul trecut, rezultă că Argeșul, Timișul, Oltul și Alba sunt județele cu cea mai mare competivitate la export, în timp ce Bucureștiul, Ilfovul, Constanța și Clujul sunt entitățile administrative cu cea mai redusă competivitate a exporturilor. Evident, valoarea excedentelor comerciale realizate în primele 8 luni ale anului trecut de companiile din Argeș, Timiș, Olt și Alba (2,142 miliarde de euro) a fost cu mult mai mică (23,5%) comparativ cu cea a deficitelor comerciale realizate în aceeași perioadă de companiile din București, Ilfov, Constanța, Prahova și Cluj (9,090 miliarde de euro).
Dar de ce exporturile companiilor din Argeș, Timiș, Olt și Alba sunt atât de competitive, iar exporturile companiilor din București, Ilfov, Constanța, Prahova și Cluj sunt atât de necompetitive? În opinia mea, nivelul ridicat al competivitatății la export a companiilor din Argeș, Timiș, Olt și Alba este o consecință mai ales a faptului că autoritățile locale s-au implicat cu dăruire și competență în demararea și realizarea unor investții intensive în capital finanțate de companii multinaționale de mare prestigiu, în special din Franța, în cazul Piteștiului și al județului Argeș, respectiv din Germania, Italia și SUA, în cazul Timișoarei. Spre deosebire, în cazul Bucureștiului, Ilfovului, Constanței, Prahovei și Clujului, implicarea autorităților locale în susținerea unor proiecte strategice de retehnologizare sau de înnoire a ifrastructurii productive a fost sparadică sau a lipsit cu desăvârșire! Cazul Clujului este cel mai semnificativ din acest punct de vedere. Astfel, în timp ce la Timișoara autoritățile locale au „pariat” pe companii multinaționale germane extrem de fezabile din punct de vedere tehnologic, comercial și financiar, autoritățile clujene au preferat ofertele investiționale ale unor companii care au promis mult, dar n-au reușit absolut nimic, pentru că nu erau competitive pe termen lung. Rezultatul? În timp ce exporturile județului Timiș au crescut în primele 8 luni din 2012 cu 15% (!) comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent (2 787,735 milioane de euro versus 2 424,146 milioane de euro), în cazul Clujului exporturile din primele 8 luni ale anului trecut au scăzut cu 62,3% (!) comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (604,791 milioane de euro versus 1 603,434 milioane de euro). Quod erat demonstrandum!
În sfârșit, voi sublinia că Gheorghe Ciuhandu a contribuit decisiv în calitate de primar la modernizarea și innoirea infrastructurii timișorene de transport și a patrimoniului urban. Astfel, in ultimii 16 ani a fost modernizată și innoită aproape în intregime infrastructura specifică transportului în comun (tramvaie, troleibuze și autobuze). În aceeași perioadă au fost modernizate și innoite un mare număr de piețe, parcuri și clădiri valoroase din punct de vedere arhitectural.
Din această perspectivă, cei 16 ani în care Gheorghe Ciuhandu a condus Primăria Timișoarei reprezintă o perioadă benefică pentru Timișoara, pentru Banat și în mare măsură și pentru România. Pentru că numeroasele proiecte conceptualizate și coordonate de primarul și de expertul Gheorghe Ciuhandu au fost proiecte strategice, proiecte cu bătaie lungă. Evident, nu toate aceste priecte au putut fi finalizate. Din lipsa resurselor, datorită haosului legislativ, datorită centralismului excesiv practicat sistematic de autoritățile bucureștene, datorită educației precare din ce în ce mai vizibilă și la Timișoara, datorită lipsei de solidaritate și de civism, datorită incompetenței unor angajați ai Primăriei Timișoara, datorită vitezei de melc cu care se construiesc autostrăzile în România, datorită erorilor manageriale ale lui Gheorghe Ciuhandu. Cu toate acestea, sunt convins că prin tot ceea ce a reușit să realizeze în indelungata și reușita sa „carieră” de primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu va rămâne în amintirea majorității timișorenilor ca un simbol al omului potrivit la locul și la momentul potrivit.

Bibliografie
1..Daniel-Cristian Roban, Ideologia național – comunistă reflectată în istoriografie: protocronismul, Teză de doctorat, Coordonator științific: Prof. Univ.dr. Victor Neumann, Școala Doctorală Internațională de Istorie Conceptuală „Reinhart Kosellek”, Universitatea de Vest din Timișoara.
2. Victor Neumann, Interculturalitatea Banatului, Artpress Timișoara- Institutul European Iași, 2012.
3. Andrei Medinski, Doina Antoniuc, Violeta Zonte, ioan Szekernyeș, Andreea Foanene, Adrian Ioniță, Tradiție și Postmodernitate. 200 de ani de artă plastică în Banat, Editura Graphite, Timișoara.
4. Gil Eyal, Ivan Szelenyi, Eleonor Townsley, Capitalism fără capitaliști. Noua elită conducătoare din Europa de Est, Editura Omega, București, 2001.

Comentarii

comentarii