O simplă mutaţie genetică necontrolată la nivelul unei celule poate provoca dezastrul care reuşeşte trista performanţă de a curma anual, în lume, milioane de vieţi, fără a putea fi învins uşor şi sigur.
Cancerul rămâne o provocare pentru cercetătorii din domeniul sănătăţii, iar la Centrul OncoGen din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, unicul de acest fel din Europa de Est, inaugurat în decembrie 2015, un colectiv interdisciplinar condus de prof. dr. Virgil Păunescu derulează proiecte în cadrul cărora se urmăreşte obţinerea unor linii celulare care să recunoască şi să distrugă celulele tumorale. Centrul dispune şi de două bio-imprimante tridimensionale dedicate cercetării, de asemenea unice în această parte a Europei, care pot imprima ţesut uman, de la nas şi urechi până la vase de sânge.
Într-un interviu acordat AGERPRES, prof. dr. Virgil Păunescu vorbeşte despre cercetările care se derulează în domeniul oncologic, dar şi despre unicitatea instituţiei. El admite că România are ”un decalaj” ştiinţific, dar spune că acesta s a redus în ultimii ani. În context, el critică bugetul acordat cercetării şi spune că acesta ”condamnă la subdezvoltare”.
”Este singurul centru din estul Europei care are facilităţi de cercetare şi producţie. Nici Viena nu are astfel de facilităţi în momentul de faţă, adică facilităţi de producţie de medicamente de mici dimensiuni, pentru în care se poate face terapia personalizată”, punctează el.
Prof. dr. Păunescu mai spune că cea mai mare problemă cu care se confruntă centrul sunt achiziţiile de reactivi.
”Suntem în competiţie cu toată Europa şi noi ar trebui să ne mişcăm cel puţin la fel de repede ca şi ei, dacă vrem să-i prindem din urmă. În străinătate, dacă faci o cerere de achiziţie pentru un reactiv dimineaţa, după masă îl şi ai. La noi, acest proces durează luni de zile, chiar şi un an”, explică el.
În acelaşi timp, dr Păunescu vorbeşte şi despre imunoterapia personalizată cu celule modificate genetic, o nouă revoluţie în domeniu, punctând că îşi doreşte ca bolnavii din România să poată avea acces cât mai curând la un astfel de tratament.
– Cum a apărut ideea înfiinţării centrului?
Prof. dr. Virgil Păunescu: În anul 2002, colectivul nostru de cercetare îşi avea sediul în incita Spitalului Judeţean Timişoara. În urma unor discuţii cu partenerii noştri străini, am realizat că fără un centru avansat, dedicat cercetărilor noastre, nu vom putea fi acreditaţi pe viitor. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au apărut şi resursele financiare, sub forma programelor europene dedicate construcţiei de infrastructuri de cercetare. Din punct de vedere economic, motorul dezvoltării îl reprezintă avansul tehnologic prin cercetare. Desigur, sunt importanţi şi alţi factori, precum capitalul financiar, dar nu putem vorbi de dezvoltare economică fără să existe un avans tehnologic, adică fără cercetare. Poţi face şosele şi autostrăzi, investiţii străine peste investiţii străine, dacă nu ai cercetare-dezvoltare, tot subdezvoltat vei rămâne.
– Unde se situează România în lumea cercetării europene?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Avem un decalaj tehnologic faţă de Occident şi încercăm, prin colaborările cu străinătatea, să reducem acest decalaj. În 1989, decalajul ştiinţific era de 30-40 de ani. În momentul de faţă, pe câteva direcţii de cercetare decalajul s-a redus, probabil, la 10-15 ani.
– În ce constă unicitatea OncoGen?
Prof. dr. Virgil Păunescu: În primul rând, prin modalitatea în care a fost gândit în colaborare cu partenerii noştri din Germania. Proiectul OncoGen a fost inspirat după modelul unui centru avansat de cercetări în cancer şi boli regenerative din oraşul german Ulm. Acesta avea un studiu de fezabilitate foarte bun şi am decis să folosim expertiza germană pentru construirea centrului.
OncoGen este singurul din estul Europei care are facilităţi de cercetare şi producţie. Nici Viena nu are astfel de facilităţi în momentul de faţă, adică facilităţi de producţie de medicamente de mici dimensiuni, în care se poate face terapia personalizată. Spre deosebire de celelalte terapii, cum sunt cele cu citostatice, pentru care sunt necesare hale mari de producţie în serie, în terapia personalizată celulele provin de la pacientul în cauză, sunt propriile sale celule manipulate genetic. Pentru a face ceva asemănător de la zero, sunt necesari cel puţin cinci ani.
– Cum sunt finanţate proiectele OncoGen?
Prof. dr. Virgil Păunescu: La OncoGen am reuşit să câştigăm prin competiţii cei mai mulţi bani de cercetare din România. Proiectul OncoGen a atras până în prezent peste 20 de milioane de euro. Cel mai recent este un proiect transfrontalier cu Serbia, în valoare de 3, 5 milioane de euro.
Bugetul acordat cercetării de către Guvernul Romaniei ne condamnă la subdezvoltare. Norocul nostru este că UE acordă pentru exerciţiul bugetar actual circa 900 de milioane de euro. Nu se pot pune în funcţiune astfel de institute în lipsa unor proiecte mari, având în vedere faptul ca ne autofinanţăm.
În momentul de faţă, noi avem contracte de circa 8 milioane de euro. Din aceşti bani, 25% îi dăm Spitalului Judeţean de care aparţinem pentru plata utilităţilor.
– Aţi ales să dezvoltaţi cercetarea pe două componente – imunoterapia şi medicina regenerativă. Spuneţi-ne motivele.
Prof. dr. Virgil Păunescu: Imunoterapia în cancer şi medicina regenerativă sunt cele două mari direcţii pe care mergem, dar nu sunt şi singurele. Le-am ales pe acestea deoarece atât eu cât şi membrii colectivul facem parte din disciplinele de Imunologie şi Fiziologie ale Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş”. Revoluţia în tratamentul cancerului are la bază imunoterapia, manipularea celulelor sistemului imun. În alergii, tratamentele şi boala în sine sunt tot de natură imună, de aceea am dezvoltat această componentă.
– În cât timp ”se naşte” un medicament pentru a deveni tratament şi care sunt costurile?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Vă pot da un exemplu. Noi am fost implicaţi într-un studiu, început în 2002, care pornea de la o idee fezabilă. Foloseşti pentru medicina regenerativă celule stem luate de la pacienţi, le cultivi, le diferenţiezi în celule osoase şi condrocite (cartilaj). Acestea sunt ulterior injectate la pacienţi cu boli osteoarticulare grave. În primii trei ani am fost un grup de circa 100 de cercetători, din zece centre europene, care şi-au propus să identifice cele mai bune surse de celule, metode de modificare şi metode de cultivare a lor. A durat trei ani şi a costat câteva zeci de milioane de euro. A urmat al doilea proiect, tot pe fonduri europene, cu acelaşi grup, alţi trei ani, folosind doar reactivi acceptabili în terapia umană. Apoi, încă trei ani, un al treilea proiect – studiul clinic. Din momentul în care am demarat cercetarea – şi nu era vorba de cancer – până în momentul în care s-a finalizat au trecut 11 ani, s-au folosit circa 100 de milioane de euro şi 120 de cercetători de vârf din ţările Uniunii Europene.
Primii beneficiari au fost 35 de copii. Ei au fost trataţi cu injecţii pentru refacerea articulaţiilor, cazuri foarte grave, dar cu rezultate spectaculoase.
Aşadar, de la idee până la rezultat pot trece mulţi ani şi se pot consuma resurse financiare uriaşe. Iar lumea este uimită de ce un medicament care apare pe piaţă şi al cărui cost de producţie este de 200 de dolari, se vinde cu 100 de mii de dolari.
– Ce noutăţi sunt în cercetarea/tratamentul folosit în cancer?
Prof. dr. Virgil Păunescu: În tratamentul cancerului a apărut o nouă revoluţie: imunoterapia personalizată cu celule modificate genetic.
Anul trecut, FDA a avizat un astfel de tratament pentru un tip de cancer. Firma care a dezvoltat tratamentul a fost achiziţionată de un fond de investiţii, pentru suma de 12 miliarde dolari. Acest tratament costă în momentul de faţă între 500 şi 800 de mii de dolari. Rezultatul este vindecarea în 90% din cazuri. Obiectivul nostru este să punem la dispoziţia pacienţilor români, în cel mai scurt timp, o astfel de alternativă, la un preţ rezonabil.
– Ce rezultate aveţi pe partea oncologică?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Noi am reuşit câştigarea mai multor proiecte de cercetare. Unele de milioane de euro, altele de sute de mii de euro, cum este proiectul de imprimare 3D de tumori.
În domeniul cancerului avem de pus la punct tehnologia de modificare genetică a unor celule ale sistemului imun, care să recunoască şi să distrugă specific celule tumorale. Ceea ce facem acum este să modificăm două dintre celulele sistemului imun, limfocitele T şi celulele Natural Killer, care au capacitatea de a recunoaşte şi distruge celule tumorale. Sperăm ca în acest an să avem o gamă de linii celulare modificate genetic şi să hotărâm care sunt aplicabile la om.
– Răspund animalele de laborator la experiment?
Prof. dr. Virgil Păunescu: În momentul de faţă punem la punct modelul experimental. Avem un lot de şoareci cărora le transplantăm tumori umane obţinute prin imprimare 3D. Cu ajutorul imprimantei obţinem tumori formate din două tipuri de celule: celule tumorale şi fibroblaste peritumorale. Avantajul imprimantei constă în reproductibilitatea experimentului de fiecare dată. Odată implantată tumora la şoareci, se poate urmări modul în care aceasta creşte sau răspunde la diferiţi agenţi terapeutici. Scopul este de a trata aceşti şoareci cu celule Natural Killer şi limfocite T manipulate genetic. Celulele tumorale din acest experiment sunt şi ele modificate genetic pentru a putea fi uşor urmărite, fără a sacrifica animalele. În ultimul an am reuşit să obţinem celule imune, modificate genetic şi să verificăm activitatea acestora.
– În momentul în care animalul răspunde acestui proces, ce se întâmplă?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Atunci formulăm cererea de autorizare de la Agenţia Medicamentului pentru a trece la om, iar după unu-doi ani am putea avea primii pacienţi pe care să-i putem trata. Depinde de modul în care merg experimentele, de modul în care reuşim noi să ne luăm autorizaţiile.
– Ce mai tipăreşte imprimanta de ţesuturi?
Prof. dr. Virgil Păunescu: În momentul de faţă avem un colectiv de cercetători care lucrează la tipărirea de vase de sânge, ţesuturi cartilaginoase şi, desigur, de tumori.
– Câţi oameni lucrează în OncoGen?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Avem 65 de contracte de muncă şi între 10 şi 15 voluntari. La fiecare proiect mai angajăm doi-trei oameni. În toamna anului trecut am mai câştigat două proiecte la competiţii naţionale, de circa 600 de mii de euro, pentru care mai facem angajări.
– Care sunt cele mai mari dificultăţi cu care vă confruntaţi?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Cea mai mare problemă de care ne lovim sunt achiziţiile de reactivi. Suntem în competiţie cu toată Europa şi noi ar trebui să ne mişcăm cel puţin la fel de repede ca şi ei, dacă vrem să-i prindem din urmă. În străinătate, dacă faci o cerere de achiziţie pentru un reactiv dimineaţa, după masă îl şi ai. La noi, acest proces durează luni de zile, chiar şi un an.
Deşi în legea achiziţiilor există un articol nou, care spune că pentru cercetarea fundamentală se pot face achiziţie prin negociere directă, rapid, articolul este atât de prost scris şi de neclar, încât personalului de la achiziţii îi este frică să îl aplice şi mă ţin cu lunile până îmi aduc un reactiv. Noi nu putem aştepta atât de mult, pentru că celulele şi animalele nu te aşteaptă nici o săptămână, cu atât mai puţin luni de zile, până ajung reactivii. Experimentul acela poţi să-l arunci.
– De ce aţi rămas în România?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Din motive familiale. În plus, aceste plecări în străinătate au fost mai uşoare abia după anul 2007, când era cam târziu să plec.
– Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Prof. dr. Virgil Păunescu: Să pescuiesc. Sunt nişte bălţi pe lângă Timişoara unde pescuiesc împreună cu un prieten somn şi crap. După ce prindem peştii le dăm drumul înapoi în baltă.
– Ce v-aţi dori de la România şi de la români?
Prof. dr. Virgil Păunescu: O mai bună guvernare, o clasă politică profesionalizată. Din păcate lucrurile merg în sens invers. Clasa politică este tot mai slabă, chiar şi decât cea din anii ’90. O clasă politică slabă este rezultatul unui învăţământ slab. Cheia dezvoltării României stă în învăţământ şi în cercetare.
***
Prof. dr. Virgil Păunescu este vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, coordonator al echipei de imunologi care a participat la realizarea primului transplant medular autolog (2000) şi a primului transplant medular alogen (2002) din România. A fost distins cu Ordinul Naţional ”Steaua României”, în grad de Cavaler, în 2009. (sursa: AGERPRES)
