Acasă Actualitate Open Robotics Intelligent Grid, la cea de-a IV-a ediţie

Open Robotics Intelligent Grid, la cea de-a IV-a ediţie

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) şi echipa de robotică a Colegiului Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” organizează cea de-a IV-a ediţie a Open Robotics Intelligent Grid, care se va desfăşura în perioada 1 – 3 septembrie, în oraşul de pe Bega.

În cadrul evenimentului vor participa 16 echipe de robotică din România, în care sunt înscrişi peste 80 de participanţi şi peste 30 de voluntari, iar genericul ediţiei este “Cum faci să meargă bine ceva care a mers prost?”, arată un comunicat al UVT.

“Echipele de robotică care s-au înscris la această ediţie a Open Robotics Intelligent Grid vor fi nerăbdătoare să vă propună demo-uri cu roboţii construiţi, în care vor investi multă inventivitate şi simţ practic. Vă vom aştepta cu toţii sâmbătă, pentru întâlnirea cu talentaţii tineri reuniţi în Tabăra de robotică organizată de UVT şi echipa Colegiului Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” Timişoara”, transmite rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Iniţiat în 2019 de UVT în colaborare cu echipa de robotică a Colegiului Naţional Pedagogic “Carmen Sylva”, Open Robotics Intelligent Grid ajunge la a IV-a iteraţie. Open Intelligent Grid a început ca o aventură de învăţare, urmare a unor dezbateri naţionale cu peste 700 de studenţi. S-a dezvoltat apoi ca platformă proiect pentru multiple domenii colaborative, cel mai activ fiind robotica, având participanţi implicaţi din toată ţara, cu parteneriate active din mediul privat şi educaţional preuniversitar.

Open Intelligent Grid deschide o platformă de activităţi destinată tehnologiilor consacrate, dar şi celor emergente, cu scopul de a stimula experienţe de creaţie şi dezvoltare de idei şi tehnologii care ar putea deveni realitate. Astfel, stimulează interacţiunile dintre mediul economic din sectoare diverse (automotive, tehnologii medicale, date complexe), combinând rigurozitatea academică, entuziasmul elevilor şi studenţilor, stimulând colaborarea pe toate planurile, arată sursa citată.

În ultima zi a evenimentului se va desfăşura şi un demo public, în incinta Iulius Town.

Comentarii

comentarii