Acasă Actualitate ”Operațiunea SMS” a reușit. Primarul Nicolae Robu e mulţumit. Opt oameni de...

”Operațiunea SMS” a reușit. Primarul Nicolae Robu e mulţumit. Opt oameni de afaceri au dat deja 30.000 de euro pentru ACS Poli

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu nu lasă din braţe echipa de fotbal fanion a Timişoarei, ACS Poli, despre care afirmă că este singura din ţară nefinanţată de patroni, ci curat, transparent, de comunitate.

Ca urmare, edilul a anunţat că vrea să transforme ACS Poli într-un pol de atracţie a întregii societăţi locale şi mediu de afaceri, care să sprijine acest „proiect socio-sportiv”.

Chiar dacă acum Poli trece prin sita unor datorii însemnate, cu restanţe la plata salariilor, primarul le promite tuturor, inclusiv celor care deja au plecat de la club, că nimeni nu va rămâne neplătit, şi că este stringentă plata uneia din cele trei luni restante de salarii, dar şi plata ratei din datoriile eşalonate.

Robu este însă mulţumit că la întâlnirea pe care a avut-o joi cu firme din oraş, 8 din cele 23 dintre ele au răspuns prezent solicitării sale şi s-au adunat 30.000 de euro, iar altele, ai căror reprezentanţi sunt în concedii, au promis că îşi vor analiza putinţele de a cotiza clubul. Pentru plata echipei ar fi nevoie de circa 200.000 de euro lunar, din care 150.000 pentru salarii şi 50.000 de euro plata lunară la ANAF, care reprezintă datoriile reeşalonate.

„Nu sunt plătite salariile pe lunile mai, iunie şi iulie. (…). E imperativ necesar să se plătească cel puţin o lună de salariu tuturor jucătorilor. De asemenea, trebuie plătite salariile jucătorilor care au activat la club şi acum nu mai sunt (…) şi 52 mii de euro, rata lunară din datoriile eşalonate către ANAF”. (…). „Am hotărât să iniţiem un concept, un proiect al comunităţii, un proiect socio-sportiv. Vom gândi detaliile în perioada următoare şi cred că împreună vom asigura o nouă premieră, de la Timişoara”, a afirmat Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii